Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 02 noiembrie 2018 10:05
Antrenorul Niko Kovaci i-a acuzat pe Franck Ribery și Jerome Boateng, în fața coechipierilor, că s-au pregătit într-o doară când i-a scos la încălzire, în timpul meciului de la Wolfsburg.
Bayern s-a chinuit în ultimul timp de la o victorie la alta, dar în vestiar nu e liniște nici acum. Un nou scandal, petrecut la finalul meciului de la Wolfsburg (3-1), de acum două săptămâni, a fost adus la lumină de Bild. Tabloidul căruia președintele Uli Hoeness și directorul executiv Karl-Heinz Rummenigge îi reproșau nu demult că ar răspândi știri false, aluzie la nemulțumirile exprimate de jucători la adresa antrenorului Niko Kovaci, a aflat că la Wolfsburg, tehnicianul croat s-a luat de Franck Ribery, 35 de ani, și de Jerome Boateng (30).
În fund, pe margine
Lăsați în afara primului unsprezece, cei doi "veterani" au fost trimiși la încălzire în timpul partidei. Însă francezul, vizibil frustrat, s-a așezat în fund pe margine, cu picioarele desfăcute și cu mâinile împreunate, atent mai mult la ceea ce se petrecea pe teren. Iar Boateng i-a urmat exemplul. Și toate astea sub privirile fizioterapeutului-șef dr. Holger Broich, care-i însoțise pentru a le oferi suport.
Au sărit scântei
Lui Kovaci nu i-a picat bine lipsa de interes în pregătire manifestată de ei. Iar după fluierul final, potrivit Bild, în vestiar au sărit scântei. Kovaci i-a criticat în fața coechipierilor și a decis ca din acel moment, inclusiv rezerviștii să ia parte la încălzirea pe care o efectuează cu toată echipa înaintea fiecărui meci.
11 ani și jumătatesunt de când Ribery e la Bayern. Are 255 de apariții în Bundesliga și 81 de goluri, câștigând cu munchenezii 8 titluri, 5 Cupe ale Germaniei și Liga Campionilor
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat