Articol de GSP - Publicat sambata, 03 noiembrie 2018 18:27
Fox Sports Italia a scris un amplu material despre Hervin Ongenda (23 de ani), fostul fotbalist al celor de la PSG, acum la Botoșani, pe care Gigi Becali îl desființa în septembrie.
Sursa citată notează că mijlocașul ofensiv este "cel mai bun fotbalist din Liga 1" și că Monchi, directorul sportiv al Romei a pus ochii pe el și îl monitorizează atent.
Fox Sports mai anunță că în afară de Roma, pe urmele lui Ongenda mai sunt CFR Cluj și alte două echipe din Italia, Spal și Udinese.
"Licitația pentru mijlocașul francez pleacă de la 1,5 milioane de euro", susțin italienii, care o pun și pe FCSB pe lista cu echipele interesate de un transfer.
Ziariștii din Peninsulă nu au știut probabil de părerea proastă pe care Becali o are despre francez. În septembrie, finanțatorul FCSB l-a făcut praf pe Hervin: "Ongenda ăsta își bate joc de toată munca echipei. Dacă nu joacă titular, Botoșani e echipă de play-off".
Cotat la 350.000 de euro, Ongenda a strâns 631 de minute la FC Botoșani în 12 meciuri. A marcat un singur gol și a oferit o pasă decisivă.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!