Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 06 noiembrie 2018 12:21
Hummels, Robben, Ribery și Thomas Müller fac presiuni pentru demiterea croatului Niko Kovaci și a directorului sportiv Hasan Salihamidžici
Nu mai e liniște la München. După zece etape, Bayern e pe locul 3 în Bundesliga, la patru puncte de liderul Borussia Dortmund. Și 1-1 cu Freiburg acasă a adâncit crevasa dintre jucători și antrenorul Niko Kovaci.
Pentru patru dintre vedetele bavareze, nu mai există cale de întoarcere. Conform Kicker, Hummels, Robben, Ribery și Thomas Müller fac presiuni pentru ca tehnicianul croat să fie concediat imediat și să fie readus bătrânul Jupp Heynckes, 73 de ani. În același timp, cvartetul cere demiterea directorului sportiv Hasan Salihamidžici.
Patru lucruri îi reproșează starurile lui Kovaci:
- Vorbește numai în croată cu asistentul Robert Kovaci, fratele său;
- Se folosește prea mult bicicleta la antrenamente;
- Echipa e schimbată prea des și nu are continuitate;
- Sistemul de joc e prea rigid și prea complicat: 4-1-2-2-1.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”