Articol de Răzvan Luţac - Publicat miercuri, 21 noiembrie 2018 00:12
UPDATE 9:45 / UEFA a decis să comaseze ultimele două urne. Astfel, România are șansa de a juca inclusiv cu Polonia și Austria!
Vineri, la Bologna, România își va afla cei trei adversari din grupa Euro U21 2019 (ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro), iar elevii lui Rădoi vor fi extrași din ultima urnă
Astfel, în urma meciurilor de baraj, au fost stabilite și ultimele două participante, Polonia (3-2 la general cu Portugalia) și Austria (2-0 tur-retur cu Grecia).
Urnele arată în felul următor:
URNA 1: Italia, Germania, Anglia
URNA 2: Spania, Danemarca, Franța
URNA 3: Croația, Serbia, Belgia
URNA 4: Polonia, Austria, ROMÂNIA
Din aceste urne vor fi stabilite 3 grupe a câte patru echipe. În semifinale se califică locurile 1 și cel mai bun loc 2, urmând ca tot ele să ajungă și la Jocurile Olimpice.
Cum s-au calculat coeficienții pentru cele trei urne? Ponderea a fost următoarea:
- 20% - rezultatele din preliminariile Euro U21 2015 și turneul final;
- 40% - rezultatele din preliminariile Euro U21 2017 și turneul final;
- 40% - rezultatele din preliminariile Euro U21 2019.
GRUPA ACCESIBILĂ: Italia, Danemarca, Serbia, ROMÂNIA
GRUPA INFERNALĂ: Anglia, Franța, Belgia, ROMÂNIA
GENERAȚIA URMĂTOARE INTRĂ DIN URNA A 2-A
Pe 11 decembrie se vor trage la sorți și următoarele preliminarii, cele pentru Euro U21 din 2021.
Grație rezultatelor excelente din ultimele calificări, România va intra în urna secundă.
De exemplu, în actualele preliminarii a fost în urna a patra, motiv pentru care a fost repartizată într-o grupă infernală, unde, în afară de Liechtenstein, au fost 5 echipe de valori apropiate (Portugalia, Bosnia, Elveția, Țara Galilor).
5 DETALII DESPRE TURNEUL FINAL DIN ITALIA
- Se dispută între 16 și 30 iunie 2019 în Italia
- Fiecare echipă are dreptul la un lot de 23 de jucători, dintre care 3 sunt portari; se pot face schimbări până la startul primului meci, dacă acestea sunt cauzate de accidentări
- Cele 6 orașe gazdă: Udine, Trieste, San Marino, Reggio Emilia, Bologna, Cesena
- Semifinalistele merg la JO 2020, Tokio: dacă una dintre ele este Anglia, care nu are drept de participare (la JO face parte din Marea Britanie), merge și al doilea cel mai bun loc 2
- Finala se joacă pe Dacia Arena, la Udine