GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  INVESTIGAȚIE // TEROARE ÎN JUDO

EXCLUSIV Tatăl unei fete abuzate la lotul național de judo rupe tăcerea: "Nu-mi mai recunoșteam fata, îmbătrânise cu 5 ani în două săptămâni" » Detalii tulburătoare despre tratamentul la care fiica sa a fost supusă

Antrenoarea Gianina Andreica e acuzată de tatăl Roxanei Pavel de tratamentul înfiorător la care a supus-o pe fiica sa
Antrenoarea Gianina Andreica e acuzată de tatăl Roxanei Pavel de tratamentul înfiorător la care a supus-o pe fiica sa

Articol de - Publicat marti, 27 noiembrie 2018 13:58

Felix Pavel, tatăl Roxanei Pavel, una dintre fetele abuzate fizic de antrenori la lotul olimpic de judo, descrie modul în care a receptat ca părinte tratamentele agresive suferite la Cluj de fiica sa în perioada 2011-2013, pe când era încă minoră.

  •  Roxana Pavel, 19 ani, a patra victimă care s-a destăinuit Gazetei, a povestit cum a fost lovită brutal de antrenoarea Gianina Andreica, povestind sechelele cu care a rămas la mâna dreaptă după ce i s-a refuzat asistența medicală în urma fracturii degetului mic (VIDEO cu mărturiile cutremurătoare, AICI).

„Multe lucruri le-am aflat abia acum, când le-am citit în ziar. Mi-au dat lacrimile". Felix Pavel este tatăl Roxanei, a patra victimă care s-a destăinuit Gazetei Sporturilor în legătură cu abuzurile fizice practicate la lotul olimpic de judo de la Cluj.

Autorii indicați de foste sportive de la centrul național: antrenorii Florin Bercean, Gianina Andreica și Ana Maria Mititelu.

Bistrițeanca a relatat supliciile groaznice suferite la Cluj în perioada 2011-2013, pe când avea 12-14 ani: bătută sălbatic cu o coardă de cauciuc de Andreica, amenințată și înjurată în timp ce era lovită, refuzul asistenței medicale pentru o fractură la degetul mic al mâinii drepte, umilită, înjosită.

Tatăl unei fete abuzate la lotul național de judo: „Îmbătrânise cu cinci ani în două săptămâni"

Felix Pavel spune că din prima zi în care și-a dus fiica la lot i s-a părut ceva dubios: "La cazare, a intrat Andreica în cameră și, de față cu părinții, le-a transmis fetelor un mesaj impunător.

«De acum înainte, eu vă sunt și mamă, și tată! Dacă nu ascultați de mine, vă distrug!». Ceva de genul ăsta, cuvinte tăioase, abrupte. N-am dat importanță, gândindu-mă că vrea să le sperie un pic la început, dar nici prin cap nu-mi trecea că se va ajunge ca Roxana să fie bătută așa grav. Să o nenorocească!".

Bărbatul admite că "Roxana mi-a povestit târziu despre episodul cu Andreica. Trăia cu teama în suflet. La vreo două săptămâni după ce am lăsat-o la Cluj, deja nu o mai recunoșteam. Se maturizase brusc. Parcă îmbătrânise cu cinci ani. Nu mai știa să zâmbească, era reținută la telefon, dar am zis că mai durează cu acomodarea la lot".


*Roxana Pavel, încadrată de părinții săi, care au aflat târziu despre momentele dure trăite de fiica lor la Cluj 

„Bercean – Andreica – Mititelu au fugit de mine când m-au văzut"

Și subliniază că tripleta Bercean – Andreica – Mititelu a refuzat constant să poarte vreo discuție serioasă despre bătaia administrată Roxanei:

"În seara în care mi-am luat fata definitiv de la lot, l-am rugat telefonic pe Bercean să vină să discutăm. Nu l-a interesat. «Da' de unde știi dumneata c-a fost bătută?».

Ulterior, am însoțit-o pe Roxana la un concurs la Cluj, când antrena o grupă de fetițe de la Bistrița. Andreica și Mititelu aproape că au fugit când m-au văzut la final. Le-a fost frică probabil să nu îi iau de gât, deși nu sunt acel gen".

Pavel senior își amintește și un moment medical: "Înainte de plecarea într-un cantonament la Poiana Brașov, am găsit-o pe Roxana la Cluj plină de herpes și răcită cobză. I-am semnalat lui Ana Maria Mititelu, i-am și cumpărat fetei din oraș niște medicamente, că nu puteam s-o las cu temperatură de 39 de grade.

Apoi, Andreica a luat-o așa în pregătire la munte și se făcea că nu știa de situație. Ea și Mititelu mă mințeau în față! Iar în Poiană i-au aruncat pastilele pe jos, Bercean zicându-i «de-acum să-ți cumpere mă-ta și tac-tu medicamente». Jenant!".

„Pedepsește-l cu 200 de abdomene, nu-i produce traume pe viață"!

Felix Pavel știe ce ar vrea să-i transmită azi antrenoarei care i-a agresat fata: "I-aș spune că mi-am trimis copilul la lot pentru performanță, nu să-l nenorocească. Știu că asta cere sacrificii, am făcut și eu box și lupte, înțeleg ce înseamnă să tragi ca să te încadrezi într-o categorie. Dar e drum lung de aici până la a-l aduce pe copil în postura de a fi marcat pe viață din cauza tratamentului agresiv al antrenorilor.

Nu sunt de acord nici măcar cu o palmă după ceafă. Dacă greșește, îl pedepsești cu 100 de flotări, 200 de abdomene, îl pui să alerge până îi iese limba de un cot din gură. Dar nu-l bați și îi provoci traume pentru totdeauna. Educația nu se face cu violență. Poate contează și faptul că Andreica nu are copii, așa încât nu știe ce înseamnă să te sacrifici pentru asta".

„Sper să se sesizeze COSR, MTS, Direcția Copilului"

Iar la final nu se ferește de concluzii fără perdea: "Cu Bercean n-am avut prea multe tangențe. Mi-e greu să-l caracterizez corect. Dar, pentru ce i-a făcut Roxanei, Andreica e pentru mine o bestie cu chip de om. Și o analfabetă!

Când i-am sesizat civilizat că numele fetei e Pavel, nu Pavăl, glumind că ar trebui s-o pun nașă la cununie, s-a ofuscat îngrozitor. Ei trăiesc acum cu senzația că aceste mărturii sunt un foc de paie și nu au nicio reacție. Adică să bage rahatul sub preș, cum ar veni!

Sper din tot sufletul însă ca adevărul să iasă la suprafață, iar Comitetul Olimpic, MTS și Direcția Copilului Cluj să nu rămână cu mâinile în sân.

„Nu i-au dat niciun leu indemnizații și premieri"

Felix Pavel susține că, la cererea lui Florin Bercean, a deschis la început un cont pentru fată la Banca Transilvania, unde urma să încaseze sumele pentru indemnizațiile de lot și premieri:

"Câți bani i-au intrat Roxanei, de atâția să aibă ei parte până la sfârșitul vieții! Nimic! Asta cu toate că a avut inclusiv medalii la naționale. Nu e vorba că se îmbogățea, dar era o sursă de motivare și vedea că munca îi e răsplătită. Nu știu cât e de adevărat, dar explicația lui Andreica a fost că banii au plecat de la sine ca donații pentru ridicarea Sălii Sporturilor din Cluj, care era atunci în construcție.

Culmea e că fix în aceeași perioadă i-a ars casa, una drăguță, cu etaj, și a trebuit să și-o repare. Cam dubioasă coincidență!".

"Fetelor le dispărea frecvent din cameră lenjeria intimă. Am cumpărat chiloți și șosete cât să deschid un depozit. Îmi zicea Bercean: «Domne, le e lene să-și spele singure lucrurile și le aruncă». Am vrut cu tatăl altei fete să cumpărăm o mașină mică de spălat pentru camera lor. Nu ne-au acceptat"

"Am participat la un antrenament al Roxanei, iar la final mi-a dat să-i țin kimonoul. Era ud fleașcă, scos parcă din mașina de spălat. Nimic de comentat. E normal. Dar după un asemenea antrenament să-i spui fetei că are 200 de grame în plus și să nu-i dai nimic de mâncare e o crimă" Felix Pavel, tatăl Roxanei Pavel

Vezi și: 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează