FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

E vremea lui Ianis! Fiul lui Hagi e pe val: are cifre excepționale în 2018 + care e borna la care și-a depășit deja tatăl

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de , - Publicat luni, 03 decembrie 2018 18:20

Ianis Hagi, 20 de ani, are cifre excelente în actualul sezon: 7 goluri și 4 pase decisive în 15 meciuri, dintre care 3 goluri și 3 pase doar în ultimele cinci runde din actualul campionat al Ligii 1

Hagi jr. a făcut sâmbătă, în victoria cu Dinamo, 4-1, un meci perfect de la A la Z: două goluri, unul o bijuterie din lovitură liberă, pasă de gol pentru reușita lui Drăguș, decisiv în eliminarea lui Vlad Olteanu în minutul 32 și a scos penalty-ul pe care Mățan l-a ratat în minutul 90+5.

"Sunt abia la micul dejun! Colegii m-au pus în situaţii foarte bune, mai ales la al doilea gol. Suntem o familie, aşa am fost crescuţi, de la 11-12 ani. Suntem uniţi şi jucăm unul pentru altul. Am creat presiune, nu le-am dat timp şi spaţiu de gândire.

Sunt într-o formă bună și sunt motivat zilnic de golurile pe care le înscriu și de pasele oferite colegilor. Sunt fericit că joc fotbal la Viitorul, încerc să progresez zilnic cu ei și să ajungem cât mai sus în clasament", a spus Ianis la finalul meciului. Asta după ce-a fost aplaudat de toți cei 1.500 de spectatori care au îndurat -10 grade și a dansat în vestiar alături de restul colegilor.

Basarab Panduru, expertul TV Telekom Sport a avut numai cuvinte de laudă despre Ianis, nominalizat la "Cel mai bun fotbalist român din 2018" în tradiționala Anchetă de final de an a Gazetei Sporturilor:

"A făcut nişte lucruri pe care nu le-a mai făcut până acum. Trebuia să şi-o facă pe stângul, la un moment dat, să tragă la poartă din careul de 16 metri, a dat pasă. Nu a bătut penalty. Bravo pentru ce a făcut cu Dinamo!".

Și Cristi Borcea, fostul finanțator al lui Dinamo, a fost entuziasmat: "Ianis o să ajungă mare, mare de tot! L-am simțit de la 10 ani. De aceea am vrut să dau atunci jumătate de milion de euro pe el, dar Gică nu mi l-a dat".

5 REPERE pentru ianis hagi

  • cu Dinamo a marcat primul său gol din lovitură liberă din Liga 1
  • are 10 goluri marcate cu piciorul drept, 6 cu stângul, 1 deviat cu corpul și 4 din afara careului
  • a reușit cea de-a treia "dublă" din carieră, după cele cu ASA Tg. Mureș și Poli Iași
  • în 2018 a produs 20 de goluri, cele mai multe dintre toți jucătorii din L1: 13 goluri și 7 pase decisive
  • "dubla" din meciul cu Dinamo a reușit-o la 20 de ani; tatăl său bifa această performanță la 21

Vezi și: FOTO Așa a umilit-o Ianis pe Dinamo » Ce mesaj și-a inscripționat pe ghete la meciul de sâmbătă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Campionate
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (9)
godot
godot  •  04 Decembrie 2018, 11:10

Comentariu exaltat. Ianis are talent, are calități mari, dar și defecte mari. E tehnic, inteligent, ambidextru; în același timp, e foarte lent, foarte pirpiriu, fără post real și foarte favorizat în cadrul clubului, echipei și jocului, ceea ce îi ocultează cu mult meritele și valoarea reală. Hârtia de turnesol a valorii lui Ianis (mai bine spus a nivelului valorii sale) va fi dată de mutarea într-un mediu concurențial și performant. Adică la o echipă de mijlocul clasamentului în Belgia, Austria, sau la o echipă de retrogradare în Franța, Italia, Anglia, Germania. De modul în care se va comporta acolo depinde evaluarea lui. Eu personal sunt convins că nu va putea face față cel puțin în următorii 2-3 ani la un asemenea nivel, dar rămâne de văzut.

kwd2018
kwd2018  •  03 Decembrie 2018, 21:45
Postat de observator_federal pe 03 Decembrie 2018, 20:22

In rubrica sport de la ProTV s-a spus de 25 de ori "Hagi", de 10 ori "steliștii", de 8 ori " Man", de câte 5 ori "Halep" și "Dică". Băi, un gol ca al lui Mateiu nu puteau să le arăte copiilor care urmăresc poveștile lu' tanti aia care face propagandă gigistă seară de seară?! Îi învață de mici despre saci cu milioane de euro... Bravo!

Tot pe 10? Tot pe 10?

minell73
minell73  •  03 Decembrie 2018, 21:02

Reclama agresiva pro ianis. Exact ca cele de pe youtube. Vrei nu vrei, bea grigore aghiasma. Media din ro produc astfel de "vedete" pentru prostimea de afara. Asa a fost si cu stanciu. Toate ziarele romanesti vuiau agresiv despre marele talent. Cand a ajuns afara, a inghetat la soare.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează