Articol de Alin Grigore - Publicat duminica, 03 februarie 2019 11:50
Dinamo i-a reziliat contractul lui Diogo Salomo, iar portughezul a semnat azi noapte o înțelegere până-n vară cu Al Hazem, echipa antrenată de Daniel Isăilă în Arabia Saudită.
Totuși, de ce i-a reziliat Dinamo contractul celui mai bun jucător din acest sezon?
GSP.ro a aflat că oficialii „câinilor” au dus lupte grele pentru a rupe înțelegerea cu mijlocașul de 30 de ani, deși în vară urma să-i expire contractul cu Dinamo.
6 goluri a marcat Salomao pentru Dinamo în acest sezon, fiind golgeterul echipei
Rednic nu l-a mai vrut pe Salomao
Până la venirea lui Rednic în Ștefan cel Mare, Salomao abia aștepta să plece de la Dinamo nemaisuportând degringolada de la club. După numirea lui Rednic, portughezul s-a răzgândit, însă antrenorul alb-roșilor a fost de această dată cel care nu l-a mai dorit.
Rednic le-a transmis șefilor că nu-l mai vrea pe Salomao din cauza salariului prea mare, 10.000 de euro pe lună, și le-a spus acestora că ”va aduce doi jucători buni în banii ăștia”. Până acum l-a adus doar pe belgianul Reda Jaadi pe postul lui Salomao.
Fotbalistul portughez a înțeles situația și a acceptat în cele din urmă să-și rezilieze contractul, însă cu o condiție: ca Dinamo să-i găsească un club unde să joace.
4 intermediari la baza transferului
Astfel, Luana Rednic, fiica antrenorului dinamovist, a trecut la treabă și i-a găsit pe ultima sută de metri echipă în Golf. Totuși, în această mutare, susțin sursele GSP, mai sunt implicați alți trei intermediari pe lângă Luana: impresarul lui Salomao, Antonio Rebello, o firmă românească de impresariat și un agent arab.
În prima fază, Salomao n-a acceptat oferta de la Al Hazem din cauza salariului mic. După câteva zile de negocieri, Luana a reușit să-i convingă pe arabi să-i ofere o remunerație mai mare și a reușit.
Deși salariul va fi de 4 ori mai mare decât la Dinamo, Salomao s-a destăinuit unor apropiați că nu-și dorea să plece de la Dinamo, mai ales că soția sa e gravidă și îi va fi greu să se adapteze în Țările Arabe
Al-Hazem ocupă locul 13 în prima ligă din Arabia Saudită, cu 16 puncte acumulate în 17 etape. Formația lui Isăilă este în acest moment pe loc retrogradabil.
Diogo Salomao, 30 de ani, este golgeterul lui Dinamo, marcând 6 goluri în 19 meciuri. Portughezul a venit la Dinamo în iulie 2017 și a mai jucat la echipe precum Sporting Lisabona, Deportivo la Coruna sau Mallorca.
15 goluri
a reușit Salomao la Dinamo, în 59 de meciuri jucate în toate competițiile. Fotbalistul e în România din vara lui 2017 și fusese adus în perioada lui Cosmin Contra
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro