Articol de GSP - Publicat duminica, 03 februarie 2019 16:32
Ucraineanca Dayana Yastremska (47 WTA) a cucerit azi, la 18 ani, al doilea titlu al carierei în urma succesului reușit în finala de la Hua Hin contra australiencei Ajla Tomljanovic (25 de ani, 49 WTA), scor 6-2, 2-6, 7-6 (3), după două ore și 25 de minute de joc.
Cele două jucătoare și-au împărțit primele două seturi. Yastremska s-a impus cu 6-2 în primul set, dar a cedat a doua manșă cu același scor.
Setul decisiv a fost unul presărat cu numeroase răsturnări de situație. S-au făcut în total 6 break-uri, iar Tomljanovic a condus la un moment dat cu 5-2. Ucraineanca a revenit în forță, a trimis partida în tie-break, unde s-a impus cu 7-3.
Yastremska încheie cu titlu turneul de la Hua Hin, unde singurul set pierdut a venit în finală. În sferturi, jucătoarea din Ucraina a reușit o victorie de senzație, învingând-o pe Garbine Muguruza (15 WTA), scor 7-6 (5), 6-1.
E al doilea titlu al carierei pentry Dayana Yastremska. Aceasta s-a mai impus în 2018, în turneul de la Hong Kong, după o finală cu Wang Qiang (18 WTA).
Dolphin trophy is too heavy.@D_Yastremska #HuaHin #thailandopenhh pic.twitter.com/X1vXWVfKaG
— Ashish TV (@Ashish__TV) February 3, 2019
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro