Articol de Victor Vrînceanu - Publicat luni, 04 februarie 2019 21:09
DINAMO - POLI IAȘI // Spectatorii dinamoviști prezenți la Tribuna a II-a a stadionului din „Ștefan cel Mare” au avut un clinci verbal cu Ionuț Cioinac, mijlocașul celor de la Poli Iași, fost jucător la Dinamo, în timpul meciului câștigat de „câini” cu 3-0.
Extrem de recalcitranți, fanii roș-albilor l-au apostrofat pe Cioinac, înjurându-l și numindu-l „cioban”.
Cioinac și Dinamo, relație tensionată
Fotbalistul a evoluat pentru Dinamo în urmă cu 4 ani, bifând însă un singur meci. Unul de tristă amintire, în care a înscris un autogol într-un meci cu Viitorul, 1-2, din februarie 2014
Mijlocașul a ieșit pe ușa din dos de la Dinamo, mai ales după ce fanii au depistat fotografii cu el în culorile Stelei înainte de venirea la roș-albi.
De atunci, Cioinac și-a "înțepat" fosta echipă cu fiecare ocazie și le-a declarat răzbunare pe viață dinamoviștilor. Ba chiar a înscris în poarta lor, într-un meci Fortuna Câmpina - Dinamo 2-5, din șaisprezecimile Cupei României, ediția 2014-2015.
*Cioinac, în dreapta, a primit nota 1 din partea Gazetei după singura sa apariție din Liga 1 în tricoul lui Dinamo