Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 19 februarie 2019 11:23
English Football League (EFL) l-a făcut pe antrenorul lui Leeds, Marcelo Bielsa, 63 de ani, să regrete ceea ce a făcut înaintea meciului cu Derby County, disputat pe 11 ianuarie în Championship. Leeds a fost amendată cu 200.000 de lire sterline, echivalentul a 230.000 de euro. Pentru spionaj!
Luna trecută, managerul argentinian și-a trimis un asistent să spioneze la cantonamentul lui Derby County. Să vadă cum pregătește Frank Lampard întâlnirea directă. Secundul a fost prins la antrenamentul închis publicului, iar cazul a ajuns la Comisia de Disciplină. Leeds a câștigat pe teren, 2-0, însă plătește acum.
Regulamentul EFL interzice cluburilor să urmărească ședințele de pregătire ale rivalilor cu 72 de ore înaintea partidelor.