Articol de GSP - Publicat marti, 19 februarie 2019 20:16
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, anunță că Fabbrini ar putea pleca în vară, însă nu la CFR sau FCSB, care l-au mai dorit, ci în străinătate. Recunoaște că a avut o ofertă în iarnă, de la arabi, însă a refuzat să-l dea.
„Am avut ofertă pentru el în iarnă de la arabi și dacă n-aș mai fi avut șanse la play-off eu l-aș fi dat. Dar așa am ales să-l păstrăm pentru că iată, putem intra în play-off.
Nu știu dacă pleacă la FCSB. Dacă va continua să joace tot așa, sau poate să fie și mai bun, ar putea pleca în străinătate. În principiu, în România n-ar mai vrea să rămână.
El e un tip mai complicat, dacă nu joacă se cam supără, deci nu e OK să meargă la FCSB. Dacă se ia patronul de el, a plecat. Lui îi place la Botoșani, pentru că are libertate”, a zis Valeriu Iftime la TV Digi Sport.
CITEȘTE ȘI: