Articol de GSP - Publicat duminica, 03 martie 2019 17:43
Invitat vinerea trecută la GSP Live, Cristi Pulhac, 34 de ani, a rememorat întâlnirea pe care a avut-o pe „Santiago Bernabeu” cu vedetele Realului, pe vremea când juca la Hercules Alicante. Fundașul a povestit și un episod cu fostul „galactic” Royston Drenthe, olandezul de 31 de ani cu care a fost coleg de cameră.
„Visul meu a fost să ajung în Spania. E un campionat foarte frumos, lumea e zâmbăreață, oamenii ar da orice să vadă această țară. Diferența pe care am găsit-o în Spania față de România e extrem de mare. Am avut emoții la meciul de pe Bernabeu pentru că mi-am dorit de mic să ajung acolo și mi-am îndeplinit visul, probabil de asta am avut emoții.
Benzema sau Di Maria au fost doi adversari foarte puternici. Eram puțin roșu în ochi după meci.
Totuși, și noi aveam jucători buni, îi aveam pe David Trezeguet, pe Royston Drenthe. Drenthe era foarte bun, mi s-a părut un jucător extraordinar, dar avea și momentele lui de nebunie. El juca pe post cu Cristiano Ronaldo la Real.
Stăteam în cameră cu Drenthe, el mi-a și spus ce i-a zis Mourinho, că n-avea nicio șansă să joace la Real, așa că cei de acolo au preferat să-l împrumute”, a spus Cristi Pulhac vineri, la GSP Live.
Royston Drenthe a evoluat în 46 de meciuri pentru Real Madrid între 2007 și 2012. În perioada în care a fost împrumutat la Hercules Alicante, a înscris de 4 ori în 17 meciuri. Drenthe evoluează în prezent în Olanda, la Sparta Rotterdam.
Cristi Pulhac a jucat la Hercules Alicante în sezonul 2010-2011, perioadă în care a bifat doar nouă meciuri.
Urmărește emisiunea integrală
Vezi și: BOMBA ZILEI! Cristi Pulhac, anunț șocant: „Știu fotbaliști în activitate care fac videochat”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro