Articol de GSP - Publicat joi, 07 martie 2019 11:16
Federația Română de Fotbal a parafat astăzi un nou parteneriat de imagine. Grupul Cris-Tim a devenit sponsorul naționalei U21, formație calificată la Campionatul European de tineret din această vară.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Radu Timiș Jr. și Călin Clej, reprezentanții firmei de mezeluri. La conferință a luat parte și Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de tineret.
Colaborarea se va întinde pe durata a patru ani, iar Cris-Tim va fi, de asemenea, unul dintre sponsorii Cupei României.
„Cupa României a fost redefinită în ultimul timp pentru a reveni cât mai aproape de fani. Grupul Cris-Tim intră în parteneriat cu noi pentru Cupă și pentru naționala U21. E primul partener exclusiv pentru naționala de tineret” , a spus Burleanu.
„Știm ce înseamnă performanța”
„Devenim oficial parteneri ai fotbalului și ai sportului românesc. E un pas hotărâtor în această direcție, investim în generațiile viitoare. Vreau să spun că știm ce înseamnă performanța și știm ce înseamnă să visezi și să fii numărul unu.
Pe această cale, vreau să-l felicit pe Rădoi pentru rezultatele obținute cu naționala U21”, a declarat Radu Timiș jr, directorul comercial al companiei.
Conferința integrală
La jumătatea lunii februarie, Federația Română de Fotbal a anunțat numele unui nou sponsor al echipei naționale de fotbal, Romstal - Detalii, AICI
Vezi și: Un nou sponsor pentru FRF! Câți bani va primi echipa națională din noua înțelegere