FOTBAL  »  Superliga  »  LIGA 1

EXCLUSIV INTERZIS în țara vecină?! » Bela Fejer, portarul lui Sepsi, acuzat de „separatism sportiv”: "Vreau și eu să aflu oficial"

Bela Fejer a fost ales jucătorul turneului // FOTO: CONIFA / twitter +4   FOTO
Bela Fejer a fost ales jucătorul turneului // FOTO: CONIFA / twitter

Articol de - Publicat miercuri, 13 martie 2019 17:31

Portarul lui Sepsi, Bela Fejer (23 de ani), ar fi unul dintre primii sportivi din România care primește interdicție să pătrundă într-o altă țară: el n-ar mai avea voie în Ucraina după ce a jucat la o selecționată a minorității maghiare acuzată de "separatism sportiv"

  • Fejer a fost invitat de un oficial de la Sepsi la competiția din Anglia și a jucat pentru minoritatea maghiară din Zakarpattia ( Karpatalja în maghiară), regiunea Ucrainei vecină cu Ungaria
  • Mai întâi, anul trecut, SBU (serviciul de securitate al Ucrainei) anunțase măsuri împotriva fotbaliștilor Karpataljiei
  • Apoi, acum 2 săptămâni, omul care a făcut selecția, Tibor Fejes, a fost acuzat de înaltă trădare de către procuratura din regiunea vecină Ungariei
  • Motivul: "selecționata a folosit simboluri naționale, precum și harta regiunii, împreună cu steagul Ungariei, motiv din care se pune la îndoială integritatea teritorială a țării"
  • "Nouă nu ne-au comunicat nimic oficial, dar avem deja un fotbalist care n-a putut intra în Ucraina deși nici măcar n-a fost în lotul de la turneul final", a spus, pentru GSP, vicepreședintele CONIFA, Federația Internațională de Fotbal pentru regiuni și minorități, Kristof Wenczel
  • Ce zice Fejer: "Am vorbit și noi despre asta, dar aș vrea să știu și ceva oficial"
  • La aceeași competiție a jucat și o echipă a Ținutului Secuiesc, care i-a avut în lot pe frații Istvan și Lorand Fulop ori Robert Ilyeș

Pe 9 iunie 2018, zi cu puțin mai mult soare cât de obicei la Enfield, Anglia, însă cu atmosferă cum nu se poate mai englezească, un stadion întreg - mic, ce-i drept - oftează.

Decarul Ciprului de Nord, Ismail Turan, ratează penalty-ul decisiv în loteria cu Karpatalja.

Fără să-și dea seama imediat, portarul învingător se dumirește după murmurul de nemulțumire din spatele său, își scoate tricoul și o zbughește, nebunește, spre mijlocul terenului, driblând cu succes un mănunchi de colegi în extaz.

Karpatalja e campioană mondială a minorităților și regiunilor.

Iar portarul-erou e Bela Fejer. La 23 de ani, goalkeeperul unei echipe din play-off-ul Ligii 1, Sepsi Sfântu Gheorghe!

Mondial aflat la ediția a treia

Chiar dacă sună pompos, un jucător din Liga 1 e campion mondial. Campion mondial la competiția supremă a minorităților și regiunilor, CONIFA World Cup.

Aflată la a treia ediție în 2018, Mondialul, care se consideră "complet apolitic", adună orice nu e afiliat FIFA: insule, regiuni, județe, minorități.

De exemplu, în finala amintită pierzătorii sunt Cipru de Nord, populația preponderent turcă din Cipru, iar Karpatalja reprezintă minoritatea maghiară din Zakarpattia, regiune a Ucrainei vecină cu Ungaria.

Aici încep problemele pentru Fejer și colegii săi.

Politicienii fac scandal

Imediat, partidul de extremă dreaptă Svoboda reacționează prin tânărul deputat Andrei Illienko.

Fiul unui regizor celebru pe vremea URSS, Iuri Illienko, acesta atrage atenția printr-o adresă oficială către SBU, serviciul de securitate al Ucrainei, că selecționata a folosit un steag al regiunii Zakarpattia alăturat unui drapel al Ungariei.

SBU reacționează prompt și spune că există o propunere prin care toți jucătorii din afara Ucrainei să primească interdicția de a mai intra în țară.

În timp ce tuturor etnicilor maghiari din Ucraina legați de respectiva selecționată să le fie ridicată licența de a mai practica vreun sport pe teritoriul țării ex-sovietice!

Demersul lui Illienko e susținut și de alți oameni politici ucraineni, printre care Dmitro Timciuk, deputat din partea altui partid de dreapta, Frontul Național.

Acesta îl scoate la înaintare pe omul care a coordonat lotul, Tibor Tiborovici Fejes, punctând, printr-o postare pe Facebook, că fotbaliștii au purtat tricouri asemănătoare "naționalei" Ungariei, iar Fejes este deputat al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Ucraina.

andriy illyenko 2
Andrei Illienko // foto: Wikimedia Commons / Wikipedia

Riscă între 12 și 15 ani de închisoare

CONIFA, federația internațională, reacționează și condamnă acțiunile părții ucrainene, iar peste scandal se lasă o brumă de tăcere. Până acum două săptămâni.

Când procuratura din regiunea Zakarpattia (cunoscută în România și ca Transcarpatia) începe o acțiune oficială împotriva lui Tibor Tiborovici Fejes, 51 ani.

Care, pe 28 februarie 2019, este declarat suspect de "înaltă trădare"!

"Suspectul, cu scopul de a incita sentimentul separatist din regiunea Transcarpatia, într-o încercare de a schimba granițele Ucrainei, a realizat o selecționată formată din fotbaliști din Transcarpatia, care au reprezentat, pentru multă vreme, și echipe din afara Ucrainei" –
procuratura din Zakarpattia (Transcarpatia)

Suspect de "înaltă trădare" și, probabil, urmând să se prezinte în fața judecătorilor în scurt timp, Fejes riscă de la 12 la 15 ani de închisoare!

im578x383 fejesh t
Fejes (primul din stânga)

Ce riscă Fejer?

Deocamdată, nici procuratura din Ucraina și nici SBU, serviciul de securitate, nu au anunțat oficial ce s-ar întâmpla cu fotbaliștii, deși exista acea declarație preliminară referitoare la interdicție.

Însă un lucru e cert, non-ucrainenii nu vor avea ușile deschise în țara vecină României.

De exemplu, Bela Fejer ar putea avea de suferit dacă Sepsi se va califica în cupele europene și ar trebui să joace cu o echipă din Ucraina.

În ultimul deceniu, Dinamo (de două ori, contra lui Metalist Harkov și Vorskla Poltava), FCSB (Dinamo Kiev) și Astra (Oleksandria) s-au deplasat în Ucraina pentru meciuri din cupele europene.

Dacă Sepsi o va face, Fejer va rămâne, cel mai probabil, acasă.

fejer bela karpatalja 7 fejer a vilagbajnoki cimert jaro kupaval es a dresszen csapattarsai alairasaival
Fejer și trofeul acordat campioanei mondiale a minorităților și a regiunilor

I-au bătut pe frații Fulop

În semifinalele competiției, minoritatea maghiară din Ucraina a învins-o, scor 4-2, pe cea din România, care a participat sub numele de Szekely Land (Ținutul Secuiesc). La cei din urmă au jucat, printre alții, frații Istvan Fulop (Sepsi) și Lorand Fulop (Botoșani), Szabolcs Kilyen (fost junior Viitorul) și un contingent important de la Miercurea Ciuc, în frunte cu antrenorul de-atunci, Robert Ilyeș.

3 lucruri despre Bela Fejer

- Născut la Zăbala, Covasna, a crescut la FC Zagon, unde a fost ochit de Hagi, însă a ajuns la Tg. Mureș
- Este fost internațional de juniori U19
- Are 24 de meciuri pentru Sepsi în toate competițiile

"Un băiat a fost întors din vamă"

INTERVIU. Vicepreședintele Federației internaționale a minorităților și regiunilor (CONIFA), Kristof Wenczel, spune că unul dintre fotbaliști a primit deja interdicția, deși n-a fost în lotul final pentru turneul de anul trecut

- Domnule Wenczel, ce noutăți mai aveți legate de cazul Karpatalja?
- Am informații, mai ales că în ultima vreme totul a revenit în atenție după cazul domnului Fejes. Însă știrile încep de anul trecut, de imediat după competiție.
- Ați primit ceva oficial?
- Nu, nu! Nimic oficial din partea ucrainenilor, doar ce am citit la ei în presă. Unde s-a făcut multă vâlvă.
- Deci nu știți dacă s-a luat vreo măsură și împotriva jucătorilor.
- Hai să vă spun, unul dintre băieții apropiați echipei, însă care nu a apucat să joace pentru Karpatalja la Campionatul Mondial, nu a primit dreptul de a intra în țară, a fost întors din drum la graniță. Am aflat întâmplător asta. Așa că…
- Ce mai știți de la jucători?
- Îmi tot trimit linkuri în limba ucraineană, pe care la traduc cu translate…
(trimite câteva)
- Da, în asta scrie, de exemplu, că Fejes este acuzat de înaltă trădare.
- Vă dați seama, trădare pentru că au jucat fotbal!
- Dar…
- Vreau să vă spun că noi nu facem politică, nu s-a menționat niciodată numele Ucrainei sau treburi politice. Și nu înțeleg potrivit căror legi ar primi jucătorii astfel de interdicții.

"Și noi am aflat, dar unul de la altul"

INTERVIU. Bela Fejer spune că știe situația și ar vrea să știe și oficial dacă are sau nu voie să intre în Ucraina

bmb 7398
Bela Fejer (jos), în cel mai reușit meci al lui Sepsi din acest sezon, 4-2 cu FCSB // Foto: Bogdan Bălaș

- Salut, Bela. Te sun în legătură cu evoluțiile tale pentru Karpatalja.
- Da, am jucat 6 meciuri anul trecut. A fost frumos, am câștigat competiția, am bătut pe parcurs și selecționata secuilor, cu Isti Fulop la ei. Am ajuns printr-un oficial de la Sepsi care e de acolo din zonă și m-a invitat. Am zis da, de ce nu, mi-a făcut bine experiența.
- Ai auzit că ați fi interziși în Ucraina?
- Da, da, chiar am mai vorbit pe grupul nostru. Nu înțelegeam, nu am făcut decât să jucăm fotbal, a fost o atmosferă frumoasă, nimic în neregulă.
- De Tibor Fejes știi ceva?
- Fejes, Tibi! Da, sigur. El a fost cu noi. Era de acolo.
- Știi ce pățește?
- Nu.
- A fost pus sub acuzare și riscă între 12 și 15 ani de închisoare.
- Vai, nu pot să cred. Chiar nu pot să cred. Păi, în cazul ăsta... Uite, vreau să știu și de mine, aș vrea să mă interesez ce se întâmplă cu mine.
- Ucrainenii vorbesc de interdicție pe teritoriul țării, dar nu a apărut nimic oficial. Nu au răspuns nici solicitării noastre.
- Bun. Chiar vreau să aflu exact ce se întâmplă. Să nu am surprize.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) nu a răspuns solicitării Gazetei Sporturilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (27)
luisharcsa
luisharcsa  •  15 Martie 2019, 06:39
Postat de robotzel pe 14 Martie 2019, 11:19

nationalism de 2 lei este ce fac ungurii peste tot. nu ai cum sa traiesti intr-o tara X unde majoritatea din tara aia construieste tot ce este de construit si are grija ca si tu, ungur de nationalitate, sa beneficiezi de ce beneficiaza toti majoritarii si dupa toate astea sa vi tu ungur sa afisezi steaguri ale ungariei pe teritoriul altei tari. steagul tarii respective este unul anume si nu au ce cauta alte steaguri acolo. nu mai abera cand nu trebuie. in zonele majoritar unguresti din romania nu primesti nici macar o paine daca vorbesti romana. este traita pe proprie piele deci mai lasa-ma cu nationalismul nostru de 2 lei. ungurii nu respecta pe cei de langa ei.

Esti pe langa subiect. Mai invata.

luisharcsa
luisharcsa  •  15 Martie 2019, 06:20
Postat de observator_federal pe 13 Martie 2019, 18:08

Įntreb și eu - pe Luis Harcsaparcsa - în Maramurașul istoric și Transcarpatia există și o minoritate românească? Chiar așa, le dau voie minoritarii unguri de acolo (extrem de vocali - vorba lui Johannis, memorabilă, "aveți voci bune și puternice") să aibă și minoritarii români o echipă de fotbal?

Raspund si eu. Din partea ungurilor,pot sa-si faca si echipa de martieni. Nu au nici o treaba,sunt exact in situatia romanilor. Ia vezi tu postarea lui "alenb" . Problema ta este cu ungurii. Nu intelegi un lucru simplu si elementar. Noi nu vrem nimic in plus fata de romani,dar vrem exact ce au si romanii. Tu nu intelegi ca noi,chiar daca suntem cetateni romani,apartinem natiunii maghiare. Prin limba vorbita,istorie,traditii si obiceiuri. Si aici sunt incluse simbolurile pe care le avem. Nu sunt impotriva romanilor,sunt pentru noi,pentru cea ce suntem.

cinva
cinva  •  15 Martie 2019, 03:08

Incerc sa fiu de acord, dar inainte incep sa si gandesc putin. Stau si ma uit la caile ferate, la garile, la principalele universitati si scoli, la cladirile teatrelor, la biserici, ba chiar la primarii si prefecturi de pe aceste meleaguri. Multe dintre ele au afisate si anul constructiei. Unele chiar si logo-ul centenarului. Ia ghici ce nu corespunde? Ia ghici cine le-a construit? Ai dreptate, nationalism de doi bani. Tot ce ai scris tu. Cu un continut de adevar cam cat realitatea autostrazilor construite. 15 martie, orele 15, 15 minute - ti se pare cunoscut? Nu ungurii au facut initiativa chiar de ziua lor.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează