SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

EXCLUSIV CSM București - Metz nu se joacă în Sala Polivalentă! Motivul ABSURD care a dat peste cap totul: se vindeau deja bilete

Articol de - Publicat vineri, 22 martie 2019 20:10

CSM București nu poate juca meciul decisiv pentru calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor în Sala Polivalentă din București.

  • CSM București - Metz, turul sferturilor de finală din Liga Campionilor se joacă pe 5 aprilie în Sala Dinamo. 

CSM București își poate salva întregul sezon dacă va trece de Metz, campioana Franței, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Campioana României a dat peste cel mai greu adversar după ce a terminat abia pe locul 4, ultimul calificant, grupa principală!

Problemele par că nu se mai termină la clubul patronat de Primăria Capitalei. CSM București a aflat cu surprindere, în aceste zile, că nu poate juca meciul tur, cu Metz, programat în 5 aprilie, în Sala Polivalentă. Cea mai mare sală din București va găzdui între 8 și 13 aprilie, un eveniment major pentru România, Campionatele Europene de Lupte pentru seniori.

Pentru organizarea acestui eveniment, pentru a aduce sala la anumite standarde internaționale, Federația de Lupte ne-a transmis că are nevoie de minimum patru zile. Trebuiesc făcute multe retușări, vor fi scoase scaune, montate mese. În acest caz, meciul de handbal nu poate avea loc tot acolo”, a declarat Cătălin Buhăianu, directorul Sălii Polivalente din Capitală.

Ministerul Tineretului și Sportului a închiriat sala încă de anul trecut, pentru Europenele de Lupte. Tot anul trecut, CSM București a trimis datele de disputare de care ar avea nevoie pentru meciurile de Liga Campionilor. Culmea, dacă echipa de handbal ar fi terminat pe locul 2 grupa și ar fi jucat în deplasare primul meci, Sala Polivalentă ar fi fost disponibilă! Numai că, echipa pregătită de Dragan Djukici a ajuns pe locul 4 în urma ultimelor două rezultate!

Întâlnire la Minister

Vineri, directorul general al CSM; Gabriela Szabo, președintele FR Lupte, Răzvan Pârcălabu și secretarul de stat al MTS, Cosmin Butuza, s-au întâlnit la Minister pentru a găsi o soluție. „S-a ajuns la concluzia că Sala Polivalentă trebuie pregătită cum se cuvine pentru Campionatul European de Lupte! CSM va trebui să joace meciul în altă parte”.

Se joacă la Dinamo!

Culmea este că, imediat după ce a aflat adversarul și a stabilit data de desfășurare a meciului tur (5 aprilie), CSM București a pus în vânzare pe entertix.ro, biletele la disputa din sferturile Ligii Campionilor. Vânzarea de bilete a fost sistată abia joi seara. Nu se știe deocamdată câte tichete s-au vândut, dar acum oamenii trebuie realocați pe locuri în Sala Dinamo. La fel și abonații CSM vor trebui să-și primească alte locuri în Sala Dinamo!
CSM București pornește cu șansa a doua la calificarea în Final Four în fața campioanei Franței, Metz câștigând prima grupă principală de calificare. Meciul retur se va juca în Franța pe 13 aprilie.

În sezonul trecut, CSM București a jucat tot cu Metz și s-a calificat în „sferturi” după ce a câștigat 34-21 la București și a pierdut 20-27 în Franța.

Campioana României s-a calificat la ultimele trei turnee de Final Four la Budapesta, câștigând trofeul în 2016 și terminând pe locul 3 în 2017 și 2018.

Cum e afară: 5 schimburi în 4 zile!

Evenimentele suprapuse nu sunt o problemă în străinătate. Staples Center, sală polivalentă din Los Angeles, găzduiește, printre alte formații, competiții și concerte, trei dintre cele mai puternice formații din sportul american: LA Kings (NHL), LA Lakers și LA Clippers (ambele NBA). În 2002, între 17 și 20 mai, toate cele trei echipe erau calificate în play-off și au disputat împreună ȘASE meciuri. Decorul a fost schimbat de fiecare dată în timp record pentru a trece de la hochei la baschet. Cum Lakers și Clippers folosesc parchete diferit, trecerea de la un meci la altul necesită alte schimbări majore în sală.

Vezi și: 

OPINIE GSP // Federația „de la nașu pentru finu'”: „Ne mai mirăm că România a ajuns ciuca bătăilor?” » 4 cazuri suspecte în handbalul românesc

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Stiri extrasport
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (12)
kaizersoze
kaizersoze  •  27 Martie 2019, 22:10

Club cu doi bufoni (Szabo/Luca) pe post de conducatori. Datele tuturor meciurilor din cupele europene sunt stabilte de EHF pe doi ani inainte. Deci pentru sezonul 18/19 datele se stiau cel putin din primele luni a lui 2017.

1745flo
1745flo  •  23 Martie 2019, 17:44

Absurd ar fi ca clubul fantoma al primariei sa fie preferat unui Campionat european!

2316521661928095
Dan Stan  •  23 Martie 2019, 09:17

Depinde cu ce firme lucrezi,la noi totul este pe prietenii.Salariul lui Neagu este f mare ,acesta este si motivul ultimelor rezultate si fluctuația de jucătoare.Primăria la sfârșitul mandatului si a adus aminte că trebuie o sală de sport.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează