Articol de GSP - Publicat duminica, 24 martie 2019 12:54
Ioan Becali a povestit azi cum a realizat în 2014 transferul lui Florin Gardoș de la FCSB la Southampton, deși impresarul era în închisoare la acea vreme.
„Cel mai spectaculos transfer pe care l-am făcut a fost al lui Gardoș, la Southampton. L-am făcut din pușcărie, din Slobozia, de la un telefon agățat de perete. Înainte să fiu arestat, Gardoș era pe lista lui Southampton, acolo unde Mauricio Pochettino era antrenor. L-am sunat, nu mi-a răspuns și m-a sunat el înapoi. Mi-a zis că știe cine sunt și că s-ar putea să plece la Tottenham, deci nu mai decide el transferul.
Ulterior am fost arestat, iar Ronald Koeman a venit antrenor la Southampton. L-am sunat pe Dragoș Sârbu (n.r. - cel care se ocupa de firma de impresariat) și i-am zis să-l caute pe Ronald și să-i transmită că în ziua următoare îl voi suna. O să îi apară un număr de centrală și să răspundă.
L-am sunat din pușcărie. Mi-a spus că îi pare rău de mine, iar eu i-am zis «Ai o listă cu fundași centrali, lăsată de Pochettino. Gardoș e pe listă». El mi-a zis să-l sun ziua următoare. L-am sunat și mi-a spus «Da, Gardoș e pe o listă cu 6 fundași». Îi zic «Uite, ești prietenul meu, ai spus că îți pare rău de mine. Ai 3 fundași și îți mai trebuie unul. Ia-l pe Gardoș». M-a întrebat ce caracter are și i-am spus că e precum Chivu, cuminte și muncitor.
Și uite așa a dat 6,8 milioane de euro pentru el, iar Gardoș a primit 4 milioane net pentru 4 ani de contract. A fost cel mai spectaculos transfer, de la un telefon lipit de perete”, a declarat Giovani Becali la TV Digi Sport.
- Florin Gardoș ajungea în 2014 la Southampton pentru 6,8 milioane de euro. Din cauza accidentărilor, fundașul a prins în 4 ani doar 18 meciuri pentru echipa de seniori și 17 pentru echipa a doua. Ulterior, în 2018, a venit la CSU Craiova, iar acum, ajuns la 30 de ani, este împrumutat la Poli Iași.
Citește și:
Pușcărie de 5 stele pentru frații Becali și Borcea: „Aveam «filipinezul» nostru care ne făcea curat”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat