FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CS U CRAIOVA 3-2

Vocile Gazetei » Meciul FCSB - CS U Craiova, comentat live pe GSP de Cristian Geambașu, Cătălin Țepelin și Remus Răureanu: „CSU Craiova și-a răzuit echipa în ultimul an: Gustavo, Băluță, Mitriță ar fi fost buni în seara asta!”

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 martie 2019 19:38

FCSB - CS U Craiova. Cătălin Țepelin (redactor-șef GSP), Cristian Geambașu (editorialist GSP) și Remus Răureanu (reporter GSP) au comentat live derby-ul etapei a treia din play-off.

FINAL FCSB - CS U Craiova 3-2

Cristian Geambașu: Duelul intern dintre Hora și Gnohere produce daune uriașe în apărărarea Craiovei, materializate în două goluri pentru FCSB și o victorie care ține în viață lupta la titlu în Liga 1. Probabil că omul meciului a fost însă Junior Morais, autor nu a două assisturi, ci a unor faze la care își putea întreba atacanții "V-a fost greu, mă?" Și nu probabil, ci sigur, banca mai grea a bucureștenilor a decis rezultatul final. Eddy Harlem și Florinel Coman contra un Bic cu o lamă tocită și un Andrei Cristea invizibil, cam aici s-a jucat meciul. Iar fantezia lui Mangia cu Renato Kelici atacant a fost doar să-i rupă gura lui Di Francesco. Ce-o fi zis Sorin Cârțu? 

Cătălin Țepelin: Se prea poate ca Mangia să fi pierdut titlul Craiovei. Fricos, neinspirat, tardiv în decizii, a părut că trage de un egal bun pentru nimeni. Fundașii - glume nesărate, Mateiu – gaură mare în miezul echipei. Dincolo, Teja a început timorat, dar apoi și-a câștigat respectul forțând norocul. A mutat ofensiv de două ori după pauză, a ținut jocul sus și a aruncat provocarea spre CFR: “Noi putem să facem și spectacol, voi mai știți și altceva decât 1-0?”. O mențiune specială pentru acești bravi arbitri care sunt domni în Europa și trompete acasă.

Remus Răureanu: Roberto Carlos, Marcelo, Junior Morais. Stelistul trebuie judecat la scara campionatului românesc și e același tip de "lateral" brazilian, un amestec de comportament haotic și de talent surprinzător. Junior a creat un gol pentru Hora și încă unul pentru Gnohere. Nume mai consacrate decât sunt Bărbuț, Mihăila, Stephan Drăghici. Clubul care cumpără cei mai scumpi fotbaliști a câștigat disputa cu adversarul care și-a răzuit echipa în ultimul an: Gustavo, Băluță, Mitriță ar fi fost buni în seara asta!

La pauză 2-2

Cristian Geambașu: Devine o regulă, FCSB și Craiova produc meciuri spectaculoase. E o bucurie să fii microbist în astfel de seri! Și bănuiesc că primele 45 de minute nu au zgâriat nici retina invitatului Eusebio di Francesco, unul dintre esteții fotbalului italian. Teoretic, mai defensivii Pintilii și Filip au fost cel puțin la fel de creativi ca omologii craioveni Mateiu și Cicâldău. Golul ultimului, cu capul, de lângă fundași mai înalți cu 25-30 de centimetri decât el, rescrie istoria unei reprize dominate totuși de roș-albaștri. 

Cătălin Țepelin: Da, așa arată un derby! Cu public bun, cu energie, cu faze box-to-box. Oltenii au crampoanele cam lungi, atacurile steliștilor îi prind mereu imobili. Va intra repede Andrei Cristea, să le dea și echilibru, și tupeu. Dincolo, Teixeira e sub ritmul meciului, Tănase e prea lent. Coman și Moruțan așteaptă semnalul să condimenteze repriza a doua.

Remus Răureanu: Poți să fii italian, să-l mai și copiezi pe Allegri, că echipa ta tot nu va juca precum Juventus! Craiova are trei fundași când atacă, pentru a-i permite lui Bancu să avanseze, și patru apărători în momentele în care mingea ajunge la FCSB. Modelul inventat de "Max" la Juve în sezonul trecut nu merge cu Donkor și cu Acka, organizarea Universității e doar o fantezie exagerată a lui Devis Mangia, mai mult îi bulversează pe cerberii șchiopi.

Înainte de FCSB - CS U Craiova » La ce ne așteptăm?

Cătălin Țepelin: Echipele de start arată clar gândirea celor doi antrenori. Mangia vine pe entuziasm, vrea să înfigă harponul cu artileria ușoară Cicâldău – Bărbuț – Mihăilă și să temporizeze pe final cu experiența lui Fedele sau Andrei Cristea. Teja pare fricos, tremură clasamentul pe el. A ales un prim 11 fără floricele și, dacă-o fi rău, aruncă în repriza a doua jokerii Gnohere, Fl. Coman și Moruțan. 

Cristian Geambașu: La conferințele de presă, Mihai Teja vorbește cu un aer preocupat, grav. Normal, situația e gravă. Spune că FCSB s-a specializat în meciuri nebune. Sau te pomenești că a vrut să spună ne-bune? Stoian, Florentin Matei și Rusescu nu prind lotul pentru meciul cu Craiova, iar de la vară sunt lăsați la vatră. Iar noi ar trebui să credem că asta este o decizie a antrenorului?

Remus Răureanu: De trei luni a fost nevoie pentru ca Teja să arunce la gunoi planul cu care venise la FCSB. Posesie, tiki-taka, spectacol au fost ingrediente valabile doar în conferința de prezentare din decembrie. Formulei pentru duelul cu Craiova doar sârma ghimpată îi mai lipsește! Patru fundași plus încă două jumătăți de apărători, Pintilii și Filip, o distribuție care numai ofensiv nu arată! Sigur, se poate câștiga și așa. 

FCSB - CSU Craiova » livetext AICI

ECHIPELE DE START:

FCSB: Bălgrădean - Benzar, I. Cristea, Planic, J. Morais - Pintilii, L. Filip - D. Man, Fl. Tănase, Teixeira - I. Hora
Rezerve: A. Vlad, Nedelcu, Fl. Coman, Gnohere, Moruțan, Momcilovic, M. Roman I
Absenți: Al. Stan, Bălașa, Ov. Popescu (accidentați)
Antrenor: Mihai Teja

CS U Craiova: Pigliacelli - Donkor, Akca, Ferreira, Bancu - Mateiu, Cicâldău - Bărbuț, Mihăilă, Drăghici - Fortes
Rezerve: L. Popescu, Kelic, Briceag, Fedele, Bic, N. Rocha, A. Cristea
Absenți: Koljic, Martic (accidentați)
Antrenor: Devis Mangia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (28)
stelbz
stelbz  •  01 Aprilie 2019, 10:25
Postat de Calin Francu pe 31 Martie 2019, 23:36

Bai mari ziaristi acum nu ziceti nimic de arbitraj . Hategan si gasca au facut praf Steaua . Despre acest aspect nici o vorba asta e presa de la noi numai *** care fac interpretari dupa simpatii si interese. Craiova e sustinuta de la inceputul campionatului a primit o groaza de penalty-uri aiurea si nimeni nu zice o vorba . Acum vin si iar joaca cu juniorii sau *** cu cfr . Ca acum daca nu au batut Steaua nu mai conteaza dau drumul la noncombat. De fapt mai au un meci de luptat cel cu Steaua la Craiova. Oricum Steaua e furata an de an si merg in europa numai campioane false. Ne batem joc de Steaua care are coeficient si terminam fotbalul in Rominia. Astia sint rominii numai *** ne distrugem brandurile din ura si invidie. Ce au facut arbitrii seara asta e strigator la cer. Cum sa ia Steaua vreodata campionatul cu arbitrii impotriva lui si cu echipe care fac aranjamente intre ele impotriva acesteia.

Da. Am scris si eu anticipat ca echipa Craiovei este foarte umflata de catre ziaristii sportivi si mai ales de catre conducatorii locali. Fara Mitrita si Baluta pare o echipa oarecare si nici ceilalti jucatori nu se regasesc fara cei doi. Steaua este mult mai valoroasa, putea castiga si mai clar aseara. Ii convine sa joace cu echipe care nu se baricadeaza gen Calarasi, Voluntari, Chiajna si ma tem ca partidele cu Sepsi si CFR vor fi jucate cu APARARI TIP AUTOBAZA !!! Dan Petrescu si Neagoe au vazut forta atacantilor stelisti si vor practica DOAR CONTRAATACUL ! Si, am mai vazut aseara ca apararea noastra are momente de....gafare ! Mai sunt si arbitrii prin....teren, gen *** ! Deci, orice va fi posibil spre castigarea titlului !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

magic4ever
magic4ever  •  01 Aprilie 2019, 10:12

Degeaba jucau Gustavo, Baluta si Mitrita cu fundasii de carton pe care ii are Craiova...

patrutreitrei
patrutreitrei  •  01 Aprilie 2019, 10:03

Mda, "spectacol". D-nii ziariști chiar nu văd, sau se prefac, pentru că ceea ce numesc ”spectacol” e de fapt un hei-rupism disperat, fără disciplină tactică, cu idei de joc minime, un joc pe contre, la nimereală. Desigur, cu goluri multe, căci ambele apărări sunt praf și pulbere. Și apoi vă mirați că echipe gen Suedia dau cu terenul în cap aceștori băieți minunați. Și încă o idee: este ceva în neregulă la un fotbal în care jucători de peste 35 de ani, ca Texeira sau Culio joacă titulari la echipele care se bat la titlu.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează