Articol de GSP - Publicat marti, 02 aprilie 2019 09:47
Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo, ar fi acuzat probleme la inimă și a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca.
Cristi Borcea, încarcerat în Penitenciarul Rahova de pe 8 februarie, a fost internat la secţia de chirurgie cardiovasculară, potrivit Observator TV, preluat de Libertatea. Acesta s-ar afla acum într-o stare stabilă.
În această dimineață, Borcea era așteptat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a da declarații în dosarul lui Neculai Onțanu, în care este unul dintre denunțători. Fostul finanțator dinamovist ar fi intervenit la Onțanu pentru ca un proprietar să beneficieze de retrocedarea nelegală a unui teren.
Borcea a fost internat și la mijlocul lunii februarie, la spitalul Penitenciarului Rahova, pentru mai multe investigații.
- Cristi Borcea, 49 de ani, ispășește o pedeapsă de 5 ani în Dosarul Retrocedărilor. A fost găsit vinovat că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro.
- Borcea fusese eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii iulie 2018, după ce a stat după gratii puțin peste 4 ani din cei 6 ani și jumătate la care fusese condamnat în Dosarul Transferurilor.
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat