FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Cine e Bogdan Bălănescu, viitorul președinte al lui Dinamo » „Câine” pursânge, pregătit în Italia și bine conectat cu FRF și LPF”

Bălănescu a fost unul dintre puținii oameni de încredere ai lui Nicolae Badea care au fost agreați de către Negoiță după preluarea clubului în 2013
Bălănescu a fost unul dintre puținii oameni de încredere ai lui Nicolae Badea care au fost agreați de către Negoiță după preluarea clubului în 2013

Articol de - Publicat joi, 04 aprilie 2019 00:00

Patru glorii și un ex-președinte al clubului îl descriu pe Bogdan Bălănescu, cel ce va fi învestit zilele următoare în postul de președinte.

Plecarea lui Alexandru David l-a obligat pe Ionuț Negoiță să găsească un alt număr 1 pentru Dinamo. Deși diverși oameni din fotbal, așa cum este și Florin Prunea, s-au tot autopropus în Ștefan cel Mare, câștig de cauză are secretarul general Bogdan Bălănescu.

Acesta va fi învestit în perioada următoare, iar Gazeta a întrebat mai multe persoane importante din istoria clubului alb-roșu dacă mutarea este una bună. Dinu, Cheran sau Niculescu consideră că Bălănescu este cel mai potrivit pentru acest rol. 

Cornel Dinu (fost jucător și antrenor)

"Bogdan este un «câine» pursânge și unul dintre puținii specialiști incontestabili în administrarea și prezentarea raporturilor contractuale ale unei echipe de fotbal. Pe undeva am și eu un merit, pentru că pe la începutul anilor 2000, simțind că e un tip care vrea să învețe și are capacitate pentru așa ceva, l-am trimis la firma de avocatură din Milano Pavia e Ansaldo, unde l-am pus în legătură cu cel mai bun specialist al italienilor în contracte sportive, Vittorio Riggi. Din punct de vedere administrativ, Bălănescu este unul dintre cei mai buni specialiști. Ce s-a vehiculat că a fost pregătit de Tică Dănilescu este o mare aberație. Tică era un specialist acceptabil, dar Bogdan a devenit un expert. Din punct de vedere fotbalistic e greu să mă pronunț. Sunt pretențios. Expertiza sa ar trebui dublată fotbalistic de adevărați specialiști care au jucat fotbal. Singurul de acolo care știe fotbal este Dănciulescu, dar acesta nu își asumă să își impună ideile bune pe care le are"

Florin Cheran (fost jucător și antrenor)

"De multă vreme era cel mai indicat om pentru că este în cadrul clubului de foarte mult timp și, din ce știu, este un băiat capabil. E perfect pentru acest post. Totuși, degeaba ajungi într-o funcție de acest gen dacă nu ești sprijinit financiar. Dacă va avea bani pe mână, va face treabă. Altfel nu se poate. A trăit lângă echipă foarte mult timp și cred că nici fotbalistic nu ar avea probleme. Oricum, funcția de președinte implică mai mult partea administrativă. Pentru fotbal există director sportiv, scouteri, antrenor"

Florin Bratu (fost jucător și antrenor)

"Bogdan e cam cel mai vechi om de acolo, alături de Eftimescu, și cred că e pregătit din toate punctele de vedere. Cunoaște foarte bine tot ceea ce se întâmplă la Dinamo. Foarte important, știu că are o legătură bună atât cu Federația, cât și cu Liga. Sunt aspecte importante care îl scot în evidență pe Bălanescu. Este de peste 20 de ani în fotbal și a activat la toate nivelurile la Dinamo, de la juniori până la formația secundă. Are toate atuurile și eu îl susțin"

Claudiu Niculescu (fost jucător și antrenor)

"Cred că se va descurca. A stat mereu lângă echipă și știe cu ce se mănâncă fotbalul. Bogdan e foarte bun pe tot ce înseamnă regulamente și documente. Poate fi un bun manager. Pe partea de fotbal cel mai indicat ar fi să se ocupe antrenorul. Așa mi se pare normal, ca transferurile să fie făcute de antrenor"

Constantin Anghelache (fost președinte)

"Bălănescu e un băiat care are activitate continuă la Dinamo. Cunoaște problemele administrative ale clubului și a fost implicat întotdeauna în transferuri de jucători. În plus, cunoaște bine regulamentele FRF. În ultimii ani a participat la pregătirea tuturor documentelor pe care le-au semnat președinții sau directorii generali"

2.000 €pe lună câștigă Bălănescu la Dinamo ca secretar general

Președinții și directorii generali din era Negoiță

  1. Constantin Anghelache
  2. Daniel Stanciu
  3. Dinu Gheorghe
  4. Adrian Mutu
  5. Ionel Dănciulescu
  6. Alexandru David

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (16)
dumitru82drugan
dumitru82drugan  •  04 Aprilie 2019, 13:43

Singurul meserias de la dinamo & trup si suflet ptr culori BALANESCU. Fara el dinamo era in liga a 2 a . Garantez o crestere semnificativa a clubului in performanta.

dinamo_forever_77
dinamo_forever_77  •  04 Aprilie 2019, 09:29

Lasati-ne cu papagalul de Prunea. Nu are ce cauta la DINAMO !

fibra
fibra  •  04 Aprilie 2019, 08:55

Atata caz se face ca si cum nu a fost acolo pana acum.E o arta sa bati apa in piua.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează