INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AJAX AMSTERDAM

Răzvan Marin i-a spus NU lui Gigi Becali și a ajuns în elită! Florin Tănase, Dragoș Nedelcu și Florinel Coman s-au sabotat la FCSB

Răzvan Marin a devenit cel de-al cincilea român transferat de Ajax, după Chivu, Lobonț, Mitea și Ogăraru +4   FOTO
Răzvan Marin a devenit cel de-al cincilea român transferat de Ajax, după Chivu, Lobonț, Mitea și Ogăraru

Articol de , , - Publicat sambata, 06 aprilie 2019 09:11

Răzvan Marin, 22 de ani, n-a dorit să dea curs ofertei lui Becali și apoi a plecat în Belgia, unde a avut un salt formidabil la Standard Liege, iar cota i-a explodat și l-a propulsat la marele Ajax, în vreme ce Tănase, Nedelcu și Coman s-au îmbrăcat în roș-albastru, decizie care nu le-a ridicat nivelul.

Răzvan Marin la Ajax e cea mai bună veste posibilă pe care fotbalul românesc a primit-o în ultima vreme. Un fotbalist român ajunge în curtea unui mare club, mai ales într-un moment în care Ajax practică un fotbal de înaltă calitate și e calificată în sferturile de finală din Champions League. 

„Am oferit 1,5 milioane de euro, însă Răzvan n-a vrut” 

Cariera lui Marin junior ar fi putut intra însă pe cu totul altă traiectorie dacă înainte de a ajunge la St. Liege ar fi dat curs unei propuneri extrem de tentante pe care Gigi Becali i-a făcut-o lui Hagi. „Am oferit 1,5 milioane de euro, însă n-a dorit el să vină, Hagi ar fi acceptat fiindcă suma pe care a luat-o a fost cam pe acolo”, a declarat Gigi Becali. 

Răzvan Marin a declinat tentația FCSB, a preferat să continue la Viitorul, iar după 6 luni a ajuns la Standard Liege. 

Tănase, Coman și Nedelcu aveau aceași cotă

Unde ar fi fost azi Răzvan dacă s-ar fi îmbrăcat în roș-albastru în urmă cu 2 ani? 

E o întrebare care va rămâne fără răspuns, însă există exemple asemănătoare cu cel al lui Marin junior, care au ajuns în curtea FCSB-ului. Și au venit tot de la Viitorul. Cam pe aceeași sumă achitată de belgieni pentru Răzvan și care aveau o vârstă foarte apropiată de a lui, ba chiar și mai tineri. Numele lor: Florin Tănase, Florinel Coman și Dragoș Nedelcu. Toți cu cote aproape la nivelul pe care Marin îl avea acum 2 ani.

Doar Marin a urcat

Iar concluzia e una care îi confirmă din plin decizia fiului lui Petre Marin. Cei 3 n-au progresat deloc, nici sportiv, dar nici din punctul de vedere al cotei. Au bătut pasul pe loc și au avut de pierdut și ca imagine, fiind deseori criticați violent și chiar jigniți în public de Gigi Becali. 

razvan marin

Răzvan Marin

CE ERA ÎN MOMENTUL ÎN CARE A PLECAT LA STANDARD LIEGE

  • 20 de ani și jumătate
  • 76 meciuri/8 goluri în Liga 1
  • 5 selecții la U21
  • 4 selecții la naționala de seniori
    Cota de piață atunci: 2.000.000 €

CE A REALIZAT ÎN 2 ANI LA STANDARD LIEGE

  • 81 meciuri/12 goluri în campionat
  • 2 selecții la naționala de tineret
  • 12 selecții la naționala de seniori
  • a fost cumpărat de Ajax, unde va ajunge în vară
    Cota de piață acum: 9.000.000 €

Cum a evoluat cota lui R. Marin la St. Liege

  • ianuarie 2017 - 2.000.000 €
  • decembrie 2017 - 2.500.000 €
  • martie 2018 - 4.000.000 €
  • iunie 2018 - 7.000.000 €
  • martie 2019 - 9.000.000 €

Cifrele lui Răzvan Marin la Standard + alte statistici

florin tanase

Florin Tănase

CE ERA ÎN MOMENTUL ÎN CARE A PLECAT LA FCSB

  • 21 de ani și jumătate
  • 79 meciuri/22 goluri în Liga 1
  • 7 meciuri/3 goluri în naționala U21
  • 2 selecții în naționala de seniori
    Cota de piață atunci: 1.700.000 €

CE A REALIZAT ÎN 2 ANI ȘI JUMĂTATE LA FCSB

  • 82 meciuri/22 goluri în Liga 1
  • 1 selecție în naționala U21
  • 1 selecție în naționala de seniori
    Cota de piață acum: 2.000.000 €

Cum a evoluat cota lui Fl. Tănase la FCSB

  • decembrie 2016 1.700.000 €
  • iunie 2017 1.500.000 €
  • decembrie 2017 1.800.000 €
  • iunie 2018 1.800.000 €
  • ianuarie 2019 2.000.000 €

Programul lui FCSB în play-off + alte statistici

florinel coman

Florinel Coman

CE ERA ÎN MOMENTUL ÎN CARE A PLECAT LA FCSB

  • 19 ani
  • 44 meciuri/6 goluri în Liga 1
  • 3 selecții la naționala U21
  • nici o selecție la naționala de seniori
    Cota de piață atunci: 1.500.000 €

CE A REALIZAT ÎNTR-UN AN ȘI JUMĂTATE LA FCSB

  • 48 meciuri/11 goluri în Liga 1
  • 11 selecții în naționala U21
  • nici o selecție la naționala de seniori
    Cota de piață acum: 2.300.000 €

Cum a evoluat cota lui Fl. Coman la FCSB

  • decembrie 2017 1.500.000 €
  • iunie 2018 1.300.000 €
  • septembrie 2018 1.700.000 €
  • decembrie 2018 1.900.000 €
  • aprilie 2019 2.300.000 €

Clasamentul play-off-ului Ligii 1 + alte statistici

dragos nedelcu

Dragoș Nedelcu

CE ERA ÎN MOMENTUL ÎN CARE A PLECAT LA FCSB

  • 20 de ani și jumătate
  • 70 de meciuri/2 goluri în Liga 1
  • 15 selecții la naționala U21
  • 1 selecție la naționala de seniori
    Cota de piață atunci: 1.500.000 €

CE A REALIZAT ÎNTR-UN AN ȘI JUMĂTATE LA FCSB

  • 40 meciuri/1 gol în Liga 1
  • 10 selecții la naționla U21
  • 1 selecție la naționala de seniori
    Cota de piață acum: 1.500.000 €

Cum a evoluat cota lui Nedelcu la FCSB

  • septembrie 2017 1.500.000 €
  • decembrie 2017 1.500.000 €
  • iunie 2018 1.300.000 €
  • decembrie 2018 1.500.000 €
  • aprilie 2019 1.500.000 €

Cum arată clasamentul golgeterilor Ligii 1 + alte statistici

Hagi a luat pe ei 7,7 milioane

  • Fl. Coman (FCSB) - 2.700.000 €
  • R. Marin (St. Liege) - 1.800.000 €
  • Nedelcu (FCSB) - 1.700.000 €
  • Fl. Tănase (FCSB) - 1.500.000 €

1 trofeua cucerit Răzvan Marin în cei 2 ani la Standard Liege: Cupa Belgiei, la finalul sezonului trecut

0 trofeeau luat Tănase, Nedelcu și Coman în tricoul celor de la FCSB

Și alții au ales bine, la fel ca Marin

Există în trecutul nu foarte îndepărtat și alte exemple de fotbaliști care au refuzat să semneze cu FCSB, deși au fost curtați insistent de Gigi Becali. Ulterior, ei au prins contracte direct în străinătate. 

Alexandru Maxim 

  • Evolua la Pandurii, a refuzat FCSB, după care a ajuns direct în Bundesliga. L-a cumpărat Stuttgart, în ianuarie 2013, pentru 1,5 milioane de euro. E în Germania de 6 ani neîntrerupți.

Dan Nistor

  • Evolua tot la Pandurii și a refuzat și el FCSB. La scurt timp a ajuns în prima ligă din Franța, la Evian, unde avea un contract de 700.000 de euro pe an. 

Și Benzar a bătut pasul pe loc

FCSB a cumpărat și un fundaș de la Viitorul, pe Romario Benzar, care a venit în urmă cu un an și jumătate. S-au plătit 700.000 de euro pe el, iar fundașul dreapta avea o cotă foarte bună. Era titular în naționala României, devenise campion cu Viitorul, iar cota la care era evaluat de transfermarkt, la 25 de ani, era de 2 milioane de euro. La FCSB n-a progresat deloc. Mai degrabă a pierdut tricoul de titular al naționalei în fața lui Manea, iar nivelul său financiar e tot de 2 milioane de euro! 

Ce echipă ar fi avut Viitorul!

Dacă Hagi i-ar fi păstrat pe toți cei 4, dar nu i-ar fi vândut nici pe ceilalți fotbaliști importanți, gen Ganea, Cicâldău, Mitriță, atunci Viitorul ar fi avut astăzi o echipă formidabilă, care foarte probabil ar fi fost favorită să câștige titlul de campioană. 

„11-le” tip dacă Hagi n-ar fi vândut nimic: Cojocaru - R. Benzar, Boli, Bălașa, Cr. Ganea - I. Hagi, R. Marin, Cicâldău - Fl. Tănase, Fl. Coman, Mitriță

Rezerve: Râmniceanu, Cr. Manea, T. Băluță, A. Băluță, Nedelcu, Chițu, Țucudean 

Viitorul e peste FCSB în ultimii 3 ani

Exclusiv pe plan intern, clubul lui Hagi domină FCSB! Începând din sezonul 2016-2017, roș-albaștrii n-au mai câștigat nimic și nici n-au mai disputat vreo finală de Cupa României. În schimb, Viitorul a devenit campioană acum 2 ani, iar acum, după succesul de la Craiova, 2-1, e mare favorită pentru a se califica în ultimul act al Cupei, unde foarte probabil va da peste Astra Giurgiu. Finala e programată pe 25 mai, la Ploiești, pe stadionul Petrolului. 

Citește și:

Răzvan Marin a fost prezentat OFICIAL la Ajax Amsterdam! Olandezii au dezvăluit și detaliile transferului

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
„Radu Drăgușin a venit la mine, îmi dădusem seama că s-a întâmplat ceva grav” » Dezvăluire INCREDIBILĂ la GSP Live Special: „Merită să audă toată lumea, e foarte important”
Stranieri
„Radu Drăgușin a venit la mine, îmi dădusem seama că s-a întâmplat ceva grav” » Dezvăluire INCREDIBILĂ la GSP Live Special: „Merită să audă toată lumea, e foarte important”
Și-a umilit coechipierul! Jurnaliștii n-au dubii: „Ianis Hagi i-a arătat cum trebuie să joace un număr 10 la Rangers”
Stranieri
Și-a umilit coechipierul! Jurnaliștii n-au dubii: „Ianis Hagi i-a arătat cum trebuie să joace un număr 10 la Rangers”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (78)
10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  08 Aprilie 2019, 07:18

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

sexilian
sexilian  •  06 Aprilie 2019, 20:42

turta de floarea soarelui sau rumegus de oaiie-tot un tatuat.........

borat101
borat101  •  06 Aprilie 2019, 20:28

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (78)
Comentează