Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 24 aprilie 2019 10:32
Florin Andone, 26 de ani, atacantul român al lui Brighton, n-a profitat de ocazia titularizării contra semifinalistei Ligii, nici n-a rezolvat criza ofensivă a echipei, a luat un "galben" şi i-a cedat locul lui Murray (64). Daily Mail i-a dat nota 5,5.
Florin Andone nu se regăseşte la Brighton, tot mai serios ameninţată cu retrogradarea, după eşecul (0-1) de la Londra, cu Tottenham. Antrenorul Chris Hughton a pariat marţi pe atacantul român, folosindu-l din start pe noul White Hart Lane. Numai că "tricolorul" a irosit şansa oferită (a şaptea sa titularizare din 20 de jocuri).
N-a reuşit să pună capăt crizei ofensive a "pescăruşilor", învinşi dramatic prin golul splendid al lui Eriksen, din minutul 88.
5 goluriîn 24 de partide are Andone la Brighton în acest sezon. Au trecut 53 de zile de la ultima reuşită, la 1-0 cu Huddersfield
"Nu era fericit pentru înlocuire"
Implicat ca de obicei, Florin Andone a fost însă agresiv şi nervos, încasând cartonaş galben în minutul 35, în urma unui atac dur asupra lui Rose. Şi n-a lipsit mult să-l ia şi pe al doilea. N-a avut nicio ocazie importantă, astfel că managerul l-a schimbat în minutul 64 cu Murray.
Cotidianul The Argus a remarcat că Florin s-a uitat urât spre banca de rezerve: "Nu era deloc fericit pentru înlocuire".
Daily Mail l-a considerat cel mai slab jucător al oaspeţilor şi i-a acordat nota 5.5, suporterii lui The Spurs fluierându-l pentru că a întârziat ieşirea din teren. Brighton rămâne la trei puncte deasupra lui Cardiff (prima sub linia retrogradării) cu trei etape până la final.
6 eșecurişi un egal a înregistrat Brighton în ultimele 7 jocuri din campionat şi Cupa Angliei. N-a mai marcat de 630 de minute