Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 26 aprilie 2019 09:35
Bogdan Bălănescu face schimbări majore în cadrul clubului Dinamo: a dat afară trei oameni, a tăiat rațiile de benzină și mută echipa pe Arena Națională
Revoluție în Ștefan cel Mare! Fostul secretar general Bogdan Bălănescu, 44 de ani, a fost numit pe 6 aprilie în postura de director general și deja s-a apucat de treabă! Înlocuitorul lui Alexandru David a luat în mai puțin de o lună mai multe decizii importante în cadrul clubului.
Conform surselor Gazetei, Bălănescu a dat afară trei oameni de la birouri. Este vorba despre șefa departamentului de Marketing, Mihaela Racu, persoană care a fost în echipa lui Negoiță încă de când acesta a cumpărat Dinamo, și de Marius Mateescu, responsabil cu organizarea meciurilor, și de Cătălin Sandu, care activa în cadrul Academiei de copii și juniori.
Sursele ziarului susțin că pe lista neagră se mai află și șeful Academiei de copii și juniori, Gabi Răduță. Acesta ar putea părăsi clubul din Ștefan cel Mare la sfârșitul sezonului. O altă decizie luată de Bălănescu a fost micșorarea deconturilor de benzină la care angajații lui Dinamo au voie.
Cantonament de top
Dacă la birouri Bălănescu taie în carne vie, nu același lucru se poate spune și despre echipă. Directorul general a luat decizia de a muta "haita" pe Arena Națională din sezonul viitor. Asta cu toate că Ionuț Negoiță i-a transmis că nu va suporta costurile suplimentare pe care le implică această mișcare.
Mai mult decât atât, dacă în ultimii ani Dinamo a fost în cantonament în locații low-cost, gen Cipru sau Antalya, în vară, elevii lui Rednic vor merge în stagiul de pregătire la Marbella, pe Costa del Sol, acolo unde au mai fost, printre altele, FCSB și Liverpool, iar condițiile sunt printre cele mai bune din Europa.
"Bogdan este un «câine» pursânge și unul dintre puținii specialiști incontestabili în administrarea și prezentarea raporturilor contractuale ale unei echipe de fotbal. Din punct de vedere fotbalistic, e greu să mă pronunț. Expertiza sa ar trebui dublată fotbalistic de adevărați specialiști care au jucat fotbal"
Cornel Dinu
PREȘEDINȚII ȘI DIRECTORII GENERALI DIN ERA NEGOIȚĂ
Constantin Anghelache
Daniel Stanciu
Dinu Gheorghe
Adrian Mutu
Ionel Dănciulescu
Alexandru David
Bogdan Bălănescu
"Era cel mai indicat om pentru că este în cadrul clubului de foarte mult timp și, din ce știu, este un băiat capabil. E perfect pentru acest post. Totuși, degeaba ajungi într-o funcție de acest gen dacă nu ești sprijinit financiar. Dacă va avea bani pe mână, va face treabă"
Florin Cheran
Alexandru David l-a propus
În momentul în care fostul șef al "câinilor", Alexandru David, a demisionat din postul de președinte, Ionuț Negoiță l-a întrebat pe acesta ce variante de înlocuitor poate propune. Conform surselor GSP, David i-ar fi tranmis lui Negoiță că cea mai bună variantă este Bălănescu.
Poartă discuții pentru vânzarea lojelor
Faptul că Dinamo va juca pe Național Arena sezonul viitor este o certitudine, însă clubul trebuie să facă rost de bani pentru acest lucru, Ionuț Negoiță nefiind de acord să achite niciun leu. Astfel, Bălănescu a avut mai multe discuții cu oameni de afaceri cărora le-a propus diverse abonamente la loje pe care să le achite în avans. Dacă planul directorului general va reuși, până va începe sezonul viitor, "câinii" vor avea chiria achitată pentru cel mai mare stadion din București.
Vrea să televizeze amicalele
O altă decizie pe care Bălănescu vrea să o ia este aceea ca partidele amicale pe care Dinamo le va disputa în cantonamentul de vară să fie televizate. Oficialul dinamovist încearcă să facă echipa cât mai vizibilă pentru a aduce înapoi suporterii la stadion, lângă echipă.
Paznic pentru Rednic
Bălănescu a fost însărcinat de Negoiță să supervizeze și transferurile pe care Mircea Rednic le va face în perioada următoare. Directorul general are rolul de a cântări propunerile contractuale pe care "Puriul" le va face și de a semna doar dacă consideră că acestea sunt avantajoase pentru club.