Articol de GSP - Publicat duminica, 26 mai 2019 21:27
Helmuth Duckadam îl contrazice pe Gică Hagi, cel care l-a scos vinovat pe Valentin Cojocaru pentru golul primit din lovitură liberă de la Denis Alibec în finala Cupei României dintre Astra și Viitorul, scor 1-2.
„Nu e Cojocaru de vină pentru acel gol. Nu poți să acoperi toată poarta din acea poziție. E golul pe colțul lui, e adevărat, dar e mișcare acolo și el n-a văzut nimic. Eu zic că n-a greșit Cojocaru. Se întâmplă si iei astfel de goluri. Nu are nicio treabă zidul la această fază.
El se aștepta ca mingea să se ducă peste zid. Uite prin câți jucători trece mingea! Până la urmă Gică Hagi a fost inspirat cu această schimbare. Cojocaru a ajutat Viitorul în multe situații în acest sezon”, a declarat Duckadam la TV Digi Sport.
„Am fost supărat la pauză pe Cojocaru. A făcut o greșeală mare. Am avut tăria și curajul să îl schimb. Am încredere mare în Tordai. L-am văzut la antrenamente, l-am simțit că e în formă și cred că a făcut un meci foarte bun” Gică Hagi la finalul meciului
Vezi și:
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul