Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 mai 2019 20:29
Bianca Andreescu (18 ani, 23 WTA) s-a retras înaintea meciului din turul secund de la Roland Garros, contra americancei Sofia Kenin (35 WTA).
Andreescu, revenită după o pauză de două luni cauzată de o accidentare la umăr, a fost protagonista unui meci-maraton în primul tur de la Roland Garros. A trecut de cehoaica Marie Bouzkova (118 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-4, după trei ore și patru minute de joc.
Canadianca cu origini românești nu s-a putut recupera pentru meciul de mâine, cu Sofia Kenin. Medicii i-au recomandat o perioadă de repaus pentru a evita o eventuală recidivă.
„Sunt dezamăgită să îmi anunț retragerea de la Roland Garros. E un moment dificil pentru mine. Am discutat cu antrenorii, cu doctorii și am decis că e cea mai sigură decizie pentru mine, după durerile resimțite la șold în primul meci. Acum mă voi pregăti pentru sezonul de iarbă” Bianca Andreescu
Sofia Kenin va juca în turul III cu învingătoarea duelului dintre americanca Serena Williams (10 WTA) și japoneza Kurumi Nara (238 WTA).
Vezi și:


