SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

ROLAND GARROS 2019 // FOTO + VIDEO Rafael Nadal și Roger Federer, victorii categorice în turul II + două puncte STELARE reușite de cei doi coloși

Rafael Nadal // FOTO: Guliver/Getty Images
Rafael Nadal // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat joi, 30 mai 2019 08:32

Rafael Nadal, 32 de ani, 2 ATP, și Roger Federer, 37 de ani, 3 ATP, au obținut victorii categorice în meciurile de miercuri din turul II de la Roland Garros.

Spaniolul Rafael Nadal și-a continuat triumfal drumul către cel de-al 12-lea titlu la Roland Garros, învingându-l fără probleme pe neamțul Yannick Maden, 29 de ani, 114 ATP, scor 6-1, 6-2, 6-4.

Nadal a fost dominant în primele două setur, câștigate clar, la 1 și la 2, însă a întâmpinat mici probleme în cea de-a treia secvență, când Maden a reușit să se impună de două ori pe serviciul spaniolului.

Ibericul a ieșit însă la suprafață și s-a impus cu 6-4, asigurându-și calificarea în turul III, acolo unde va avea un meci complicat cu belgianul David Goffin, 28 de ani, 29 ATP, jucător care încearcă să revină în vârful clasamentului după o perioadă presărată de accidentări. Partida Nadal - Goffin va avea loc vineri.

 
 

Spaniolul, o adevărată mașinărie de tenis pe suprafața roșie, a reușit punctul turneului în setul secund, când s-a apărat incredibil și a găsit un passing de excepție la un atac al neamțului.

Roger Federer, calificare fără emoții

De un meci fără emoții a avut parte și elvețiaul Roger Federer, revenit pe zgura de la Paris după trei ani de absență. Elvețianul a trecut în turul secund de un alt jucător din Germania, Oscar Otte, scor 6-4, 6-3, 6-4.

Roger Federer / foto: Guliver/Getty Images

Federer, campion la Roland Garros o singură dată, în 2009, a reușit câte un break pe set, suficiente pentru calificarea în turul III.

 
 

Acolo, elvețianul îl va înfrunta pe norvegianul de 20 de ani Casper Ruud, locul 63 ATP, un prous al Academiei de tenis a lui Rafael Nadal. Nordicul vine la partida cu Federer fără să fi pierdut vreun set la actuala ediție.

La fel ca Nadal, Roger Federer a uimit și el asistența de la Paris, reușind un punct de pe altă planetă.

Rafael Nadal și Roger Federer se află pe aceeași parte de tablou și se pot întâlni în semifinale.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează