Articol de GSP - Publicat duminica, 02 iunie 2019 09:38
Emisiunea GSP Live, moderată de Costin Ștucan, a găzduit o ediție specială sâmbătă seara, cu ocazia partidei Tottenham - Liverpool 0-2, marea finală a Ligii Campionilor.
Imediat după fluierul final, care a consfințit cea de-a șasea ligă a Campionilor din impresionanta istorie a „cormoranilor”, Helmuth Duckadam, președintele de onoare al celor de la FCSB, a comentat telefonic disputa de la Madrid.
„Mă așteptam la mai multe goluri, dar a fost o finală frumoasă. Eu am fost fan Tottenham, cred că omul meciului e Alisson, portarul lui Liverpool. După ce au marcat, cei de la Liverpool s-au apărat, iar ocaziile mari le-a avut Tottenham.
Nu cred că Pochettino putea să facă ceva, s-a văzut diferența de valoare. Tottenham nu prea a câștigat trofee, favorită clară era Liverpool. Eu am mers pe o surpriză, dar era greu de realizat acest lucru”, a declarat Helmuth Duckadam, la emisiunea GSP Live.
Vezi și:
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora