FOTBAL  »  Superliga  »  STELIŞTI.RO

Rădoi la mijloc

Articol de - Publicat joi, 06 martie 2008 00:00

Obligat de absenţa lui Lovin, Lăcătuş e tentat să-l folosească din nou pe căpitan ca închizător în meciul cu Pandurii, transmis sîmbătă de Antena 1, de la 20:45

Mirel Rădoi va reveni, aproape sigur, în linia mediană a Stelei, acolo unde a fost folosit constant în ultimii ani, indiferent că antrenor a fost Zenga, Olăroiu sau Hagi. Pentru meciul cu Pandurii, de sâmbătă seara, Marius Lăcătuş îl va urca pe Mirel din linia defensivă, unde a făcut cuplu cu Goian în derby-ul cu CFR (3-1), în cea mediană.
Absenţa certă a lui Florin Lovin, care a încasat duminică al 4-lea cartonaş galben cu CFR şi e suspendat, l-a determinat pe Lăcă să regîndească formula de echipă pentru partida cu Pandurii. Căpitanul va face pereche la închidere cu Ovidiu Petre, în timp ce în apărare va reveni Sorin Ghionea, doar rezervă contra liderului.
De altfel, Mirel a jucat mijlocaş central şi în ultimul amical al roş-albaştrilor, cel cu japonezii de la JEF United, cîştigat cu 2-1 în cantonamentul din Antalya, iar Lăcătuş îl vede mai degrabă ca o soluţie pentru mijlocul terenului decît una în defensivă. În plus, şi selecţionerul Victor Piţurcă îl ia în calcul pe Rădoi pentru Euro 2008 tot ca mijlocaş.

Hagi a plătit cu postul
Folosirea lui Rădoi la mijlocul terenului în turul campionatului a dus la izbucnirea celui mai mare scandal desfăşurat în curtea Stelei. Hagi l-a pus pe Mirel în linia mediană, în ciuda dorinţei lui Becali de a-l vedea pe finul său în apărare. Gigi a luat foc, l-a pus la zid pe "Rege", care n-a înghiţit acuzele violente şi implicarea patronului la echipă şi a demisionat.

Ienei: "E bun peste tot"
Fostul mare antrenor al Stelei, Emeric Ienei, e de părere că nu contează postul pe care evoluează internaţionalul român, întrucît acesta este un fotbalist polivalent. "Mirel poate să evolueze fundaş dreapat şi central, dar şi mijlocaş la închidere. De cîte ori a jucat ca mijlocaş defensiv, s-a achitat foarte bine de sarcini", a spus Ienei.

Zenga l-a văzut "închizător"
Primul antrenor care l-a folosit pe Rădoi la mijloc a fost Walter Zenga. Italianul l-a pus pe Mirel ca închizător într-un meci la Timişoara, cu Poli, terminat 1-1, atunci Rădoi făcînd cuplu în centrul terenului cu Dorinel Munteanu. Apoi, fiecare tehnician care a urmat, a dică Protasov, Olăroiu şi Hagi, l-a folosit de multe ori pe Rădoi ca mijlocaş defensiv.

"Nu mă interesează unde va evolua Rădoi. Lăcătuş face echipa şi unde consideră el că are nevoie de Mirel, acolo să-l folosească"
Gigi Becali

"Prin atitudinea sa din teren, Mirel dă un imbold pozitiv echipei, pe care o conduce ca un adevărat lider. Refacerea lui este de bun augur pentru noi"
Marius Lăcătuş

"Rădoi a reintrat foarte bine în angrenajul Stelei şi consider că este motorul echipei. Este un fotbalist care strînge pe toată lumea în jurul lui şi îşi motivează colegii"
Ilie Dumitrescu

Cine în locul lui Dică?
O altă dilemă pe care Lăcătuş trebuie să o rezolve pînă sîmbătă seara este pe cine să folosească în locul lui Nicolae Dică, suspendat. Sînt două variante. Prima, şi cea mai plauzibilă, să fie titularizat Pleşan, urmînd ca Dayro Moreno şi Mendoza să-şi păstreze poziţiile în banda dreaptă, respectiv stîngă. A doua variantă: să intre Nicoliţă ca mijlocaş dreapta, iar Dayro să joace exact pe postul lui Dică.

Echipa probabilă a Stelei contra Pandurilor
Zapata - Golanski, D. Goian, Ghionea, Emeghara - Ov. Petre, M. Rădoi - Dayro Moreno, Pleşan, Mendoza - Pepe Moreno

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (25)
 •  07 Martie 2008, 12:49

Echipa pt meciul cu Pandurii Zapata Golanski-Goian-Ghionea-Emeghara Radoi Niculae(Junior)-Plesan-Mendoza Dayro-Pepe

 •  06 Martie 2008, 18:30

radoi joaca cel mai bine fundas central

 •  06 Martie 2008, 17:44

rada in locul lui ghionea....!!

Vezi toate comentariile (25)
Comentează