FOTBAL  »  NATIONALA  »  CORESPONDENȚĂ DIN ITALIA

INTERVIU GSP // Alex Pașcanu se întâlnește cu 4 colegi de la Leicester la EURO 2019: „Cu Hamza și Barnes mă știu de jumătate de viață”

Foto: Raed Krishan +3   FOTO
Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat marti, 11 iunie 2019 13:38

INTERVIU. Fundașul central Alex Pașcanu, 20 ani, va avea parte de întâlniri speciale la Euro: patru jucători din lotul Angliei și un croat îi sunt colegi la Leicester.

E crescut de mic în Anglia și-i știe pe insulari mai bine ca nimeni altul. Pentru că nu mai puțin de 4 dintre englezi îi sunt colegi, iar cu doi dintre ei a crescut încă de la juniori.

Așa că nimeni nu-i mai în măsură să le facă o analiză serioasă britanicilor decât Alex Pașcanu. Și, la 20 de ani, fotbalistul din Bogdănești, Vaslui, crescut de Leicester City, face o radiografie excelentă fotbaliștilor pe care-i cunoaște atât de bine.

- Alex, te simt, abia aștepți meciurile.
- Da, de ceva vreme am multe emoții pozitive. Chiar așteptam să ajungem în Italia. Suntem aici, mai avem puțin și e o superatmosferă.

- OK, ai fost integralist în preliminarii, dar cum a fost anunțarea lotului?
- Am stat cu ai mei, la mine acasă, și ne-am uitat live. Îți dai seama că au fost ceva emoții, până nu te vezi acolo, e o nesiguranță.

- Vin și părinții în Italia?
- Mama și tata, da. Și unchiul meu. Vor sta la meciuri și vor reveni dacă ne calificăm în semifinale.

- Deci revin.
- Eu așa sper :)

„Ne știm de la 8-10 ani”

- Mă uitam pe loturi și am văzut că grupa noastră e dominată de Leicester.
- Suntem vreo 6 în total. 4 la englezi, eu și un croat.

- Ai fost coleg cu toți?
- Mai puțin cu Maddison. El e consacrat, a intrat direct titular în echipa mare, în Premier League, venit de la Norwich, făcuse un supersezon cu ei în Championship. Și nici cu Demarai Gray n-am apucat să joc foarte mult, el e crescut de Birmingham și a venit pentru echipa de seniori.

- În schimb, cu Hamza Choudhury și Harvey Barnes…
- Da, pe ei îi știu de când erau mici. Cred că ne știm de pe la 8 ani! Chiar dacă ei sunt cu un an mai mari decât mine, am fost colegi la multe categorii de vârstă, pentru că se combinau vârstele, la U16, la U18, chiar și acum, la U23. În orice caz, dă-ți seama, toți 4 sunt jucători de Premier League, au meciuri fiecare sezonul ăsta.

"Stă bine în teren, viteză, inteligență"

- Hai să-i luăm pe fiecare pe rând. Hamza.
- E foarte bun pe fază defensivă. Joacă închizător, ăsta e postul lui de bază. Ce pot remarca la el, pe lângă recuperări, bagă niște alunecări excelente!, e că stă foarte bine în teren.

- Harvey Barnes?
- Rapid și inteligent. Calitatea lui principală e că aleargă foarte bine cu mingea la picior. Are și finalizare bună. Ideea e să nu treacă de tine pe viteză.

- Maddison și Gray…
- Ce să mai zicem? Pe Gray îl știm cu toții, un supertalent, iute, rapid, agil. Cât despre Maddison, inteligent, nu degeaba are numărul 10 la echipa mare.

- Și mai e și un fundaș al Croației.
- Exact. E vorba de Filip Benkovici, cumpărat de Leicester vara trecută. Un băiat puternic, fundaș central înalt. N-am apucat să joc nici cu el foarte mult, a fost împrumutat la Celtic. Dar e "forță".

„Bine că jucăm cu voi!”

- Ai vorbit cu ei despre Euro?
- Cu Barnes și Choudhury, mereu. Până acum câteva săptămâni, când noi am avut ultimul meci la U23. Dar am avut o pățanie amuzantă și cu Demarai Gray.

- Spune-o!
- Eram pe la începutul anului și deja aflaserăm că o să jucăm cu Anglia în grupă. A venit Gray la mine și mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că se bucură că am picat în grupă, "e bine că jucăm cu voi".

- Ce i-ai răspuns?
- "OK, mai vedem!".

- Crezi că ne iau de sus?
- Să știi că s-ar putea. Dar asta e în dezavantajul lor să creadă că suntem mai slabi. Cum i-am zis și lui, mai vedem.

alex pascanu2

Amintiri cu Match Attax

- Poza pe care ai făcut-o pentru turneul ăsta ți-e cea mai dragă, cred. Îți aduce aminte de Panini?
- Da, să știi. Noi, în Anglia, am crescut cu altceva, nu cu Panini.

- Dar?
- Se numeau Match Attax. Erau ca niște cărți de joc cu fotbaliști. Fiecare dintre ele avea anumite caracteristici, fiecare jucător avea o calitate. Jucam toți la școală, eram foarte pasionați. Făceam schimburi, multora ne cădeau aceiași jucători de 6-7 ori și nu voia nimeni să îi ia. Și problema era că toți aveau stele și cei de 3 stele picau mereu, ăia de 4-5 stele mai rar. Când venea unul era super bucurie.

- Când ai făcut prima colecție de Match Attax?
- Cred că la primul turneu final pe care îl țin minte, în 2006, Campionatul Mondial. Și cred că în --2010 am avut ediția completă de la turneul din Africa de Sud.

- Câte stele îți dai?
- Dar nu e corect să o fac eu, să o facă alții. Îi invit! (râde)

"Fur meserie de la Rădoi"

- Cum te-ai pregătit în ultimele săptămâni?
- Am avut un program special, făcut de preparatorul fizic de la Leicester. La un moment dat am vorbit cu preparatorul de la lot și am urmat totul strict, la milimetru, de la sala de forțe la restul.

- Greu?
- Nu pot să zic că greu, vedem acum, la munte, cum va fi.

- Cum sunt antrenamentele cu Rădoi? Diferite față de Isăilă?
- Mie îmi plac. Ce pot să spun că face în plus domnul Rădoi e că intră cu noi la joc.

- Vă contrează ca pe vremea când era jucător?
- Nu, are grijă. Nu pot să spun că se ferește, dar nici nu intră dur. Pentru mine e ca o lecție live. Mai fur meserie.

13 selecții la naționala U21 are Pașcanu: speră să marcheze primul său gol la acest turneu final

1.383 de minutea jucat Alex în ultimul sezon de Premier League 2, 17 partide în total

A prelungit cu Leicester

Chiar la finalul săptămânii trecute, Leicestershire Live a anunțat că Pașcanu face parte dintr-o listă de 10 jucători cărora li s-a oferit prelungirea contractului, iar ziarul englez a punctat că fundașul român a acceptat oferta „vulpilor”. Asta după ce, de la începutul anului, fotbalistul a fost adesea prezentat ca o țintă pentru echipe din Liga 1, de la FCSB la CFR Cluj ori CSU Craiova.

Concurență teribilă

Dacă va rămâne la Leicester și nu va fi împrumutat, Alex va avea o concurență acerbă pentru a prinde un loc în echipa albaștrilor.

Pe postul de stoper joacă al doilea cel mai bine cotat stoper englez, Harry Maguire, căruia transfermarkt.de îi oferă o valoare de 45 de milioane de euro, jamaicanul Wes Morgan, căpitanul echipei, ajuns însă la 35 de ani, și nord-irlandezul Evans, fost la Manchester United. În plus, și omul pe care Mircea Lucescu l-a antrenat la naționala Turciei, Soyuncu, joacă pe același post.

CELE 3 MECIURI ALE ROMÂNIEI LA EURO 2019

ROMÂNIA - Croația, 18 iunie, Serravalle (San Marino)
ROMÂNIA - Anglia, 21 iunie, Cesena (Italia)
ROMÂNIA - Franța, 24 iunie, Cesena (Italia)

 Vezi și:

VIDEO Alexandru Cicâldău șocat de accidentarea lui Ionuț Nedelcearu: „M-am speriat. Așteptam să ne spună doctorul ce are”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
serg_iordan
serg_iordan  •  11 Iunie 2019, 17:22

Furtul e infracțiune .., cine nu crede sa caute in CP

danielp0tc0varu
danielp0tc0varu  •  11 Iunie 2019, 14:44

Ce sa furi de la un rupator de oase ? Poate doar daca de invata cum se mulg oile si camilele.

moartea_din_vaslui
moartea_din_vaslui  •  11 Iunie 2019, 13:56

N-ai ce fura. Dar auzi la el, "domnul Rădoi" X)))))))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează