FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

CORESPODENȚĂ GSP DIN ITALIA // Interviu cu Virgil Ghiță, unul dintre cei mai discreți tricolori U21: „La primul antrenament, Hagi mi-a dat centrări la cap!”

Virgil Ghiță // FOTO: Raed Krishan +3   FOTO
Virgil Ghiță // FOTO: Raed Krishan

Articol de , - Publicat miercuri, 12 iunie 2019 15:05

România U21 se află în cantonament în Italia, la Bagno di Romagna, acolo unde se pregătește pentru EURO 2019 (16-30 iunie). Virgil Ghiță, Fundașul Viitorului, unul dintre „tricolorii! discreți, dar în formă, se deschide în fața cititorilor Gazetei Sporturilor.

  • Răzvan Luțac, reporterul Gazetei Sporturilor, și Raed Krishan, fotoreporter GSP, sunt în cantonamentul României U21 din Italia, de unde oferă cele mai noi informații înainte EURO.
  • Naționala U21 a României se va afla în cantonamentul de la Bagno di Romagna timp de 8 zile.

Mulți spun că Virgil Ghiță a câștigat duelul pentru ultimul post de stoper la națională după finala reușită cu Viitorul, în care a egalat și a contribuit la prima Cupă a constănțenilor. Ce-i drept, fundașul de 21 de ani avea un avantaj important față de cuplul dinamovist Grigore - Ciobotariu: jucase și în preliminarii.

Însă finișul de sezon l-a propulsat direct în lotul pentru Euro. Unde un Ghiță mai încrezător ca niciodată așteaptă duelurile cu Croația, Anglia și Franța.

- Virgil, un final ca din tun. Cât de tare ai tras pentru Euro?
- M-a motivat foarte mult aspectul ăsta, pentru că nu era nimeni 100% convocat înainte. Am tras tare, să arăt cât pot. De-asta aș vrea să-i mulțumesc și domnului Hagi pentru că mi-a dat minute și m-a ajutat să fiu aici.

- Ai avut ceva emoții la prezentarea lotului, mă gândesc!
- Am văzut acasă prezentarea lotului. Cu părinții, la Pitești, în vacanță. Bine, o vacanță cu antrenamente, am tras și acolo, să nu vin din vacanță totală. A fost incredibil, am avut mari emoții. 

"Eram obosit, după gol mi-am revenit"

- La fel ca la finală, mă gândesc.
- A fost greu. Sincer, cu 2-3 zile înainte de meci deja nu mai puteam să fac nimic, mă gândeam doar la el. Am făcut totul încât să am canalizată atenția pe finală.

- La gol?
- Tocmai veneam după o fază la care făcusem un efort foarte mare și eram cam obosit. Golul a fost exact plusul de energie de care aveam nevoie. Parcă nu mai aveam nimic, nu mai simțeam oboseala.

- A contat mult că ești și titular la Viitorul.
- Părerea mea, și o să mi-o mențin, e că la Academia Hagi și la Viitorul e mai puțin important să fii titular sau rezervă. Ideea e doar să ajungi acolo, pentru că ai multe de învățat de la Hagi! Mi se pare un lucru extraordinar ce facem acolo, de la antrenori la jucători. 

- Când ai dat prima dată mâna cu Hagi?
- Se întâmpla acum multă vreme. La noi, la Pitești. Dar așa, propriu-zis, am vorbit cu el după ce am ajuns la Academie. Când a venit la primul nostru antrenament încă nu era "principal", venise doar să rezolve niște probleme pe la bază. A venit la teren, ne-a salutat pe toți și apoi a trecut să ne arate cum se dau centrări. Chiar mi-a centrat și mie la cap. Eram micuți, a fost ceva incredibil pentru noi

virgil ghita2


"Franța e extraordinară"

- Revenind la Euro, cine e sperietoarea grupei?
- Din punctul meu de vedere, toate trei sunt foarte bune. Totuși, Franța are o echipă extraordinară. 

- Guendouzi, Dembele de la Lyon, Terrier...
- Nu e niciun motiv să ne speriem. Trebuie să ne gândim la noi.

- Tu te-ai născut când ne calificam ultima oară!
- Da, nu am prins România la Mondial sau Euro de tineret. Am văzut doar Euro 2008 și 2016. Doar ce am urmărit la televizor și pe internet.

- Te vedeai, vreodată, la un turneu final?
- Îți dai seama, logic, eram copil. Și nu mă vedeam peste 5-10 ani, mă vedeam chiar atunci, peste un an, mă vedeam jucând la FC Barcelona!

- Cine era jucătorul tău preferat atunci?
- Puyol, Ramos, Pique. În ordinea apariției. Din România, eram fan Rădoi și apoi Chiricheș.

"Am început închizător"

- E un bonus că Rădoi îți e antrenor acum?
- Da, sigur. Chiar vorbeam și cu tatăl meu și îmi spunea că trebuie să învăț multe din jocul lui. Atitudinea și determinarea, ambiția și dăruirea.

- Îți dă sfaturi specifice la antrenamente, fiind tot stoper?
- Sigur. Și nu doar mie. 

- Spuneai de tatăl tău, a fost fotbalist și el, din ce înțeleg.
- Da, dar nu a făcut de performanță. A fost la LPS Pitești până la 14-15 ani, dar atât, apoi pe Liga a 4-a.

 - Cine te-a ochit pe tine ca fotbalist? El? Alt antrenor?
- Antrenorul Laurențiu Iordache de la Pitești. Am început ca mijlocaș defensiv, cam până s-a trecut la jocul 11 la 11. Și, să știi, și acum mă simt bine ca mijlocaș defensiv, îl văd ca pe un al doilea post pentru mine. Am jucat și la Viitorul închizător. 

„Când am fost prima oară în lot, cu Dinamo, nu mai puteam de emoții. Mi-a spus că o să-mi vină și mie rândul, pentru că am avut un cantonament foarte bun” Virgil Ghiță

"Asta fac de-o viață, ce poate să iasă rău?"

- Urmează o perioadă stresantă. Cum te relaxezi înainte de meciuri?
- Eu, în principiu, mă gândesc la un singur lucru. Că este fotbal, este lucrul pe care îl fac de când mă știu, lucrul la care mă pricep cel mai bine. Și nu are ce să meargă prost. Așa îmi setez în cap. E un meci de fotbal. Sunt 90 de minute. Ce se poate întâmpla rău? Știu ce să fac și o să fac bine.

- E fraza pe care ți-o vei spune și înaintea Euro?
- Da, sigur. Și, să știi!, am un sentiment că totul va fi bine la Campionatul European. Chiar sunt optimist. 

5 ani și jumătate este vârsta la care a început fotbalul Virgil Ghiță

„În grupa noastră sunt cele mai bune echipe, dar ăsta e un plus. Practic, dacă ieșim din grupa asta ne va respecta lumea”Virgil Ghiță

„Nici nu mi-am dat seama că domnul Hagi mi-a făcut dedicații după finală, am văzut doar a doua zi, la televizor" :) Virgil Ghiță

virgil ghita3

CELE 3 MECIURI ALE ROMÂNIEI LA EURO 2019

ROMÂNIA - Croația, 18 iunie, Serravalle (San Marino)
ROMÂNIA - Anglia, 21 iunie, Cesena (Italia)
ROMÂNIA - Franța, 24 iunie, Cesena (Italia)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (2)
dumitru82drugan
dumitru82drugan  •  12 Iunie 2019, 19:55

Daca e al regelui toata lumea se pleaca aici am ajuns lingailor

joscenzuraghesepe
joscenzuraghesepe  •  12 Iunie 2019, 16:19

Se vede diferenta de mentalitate dintre aceasta generatie si precedentele, sunt nascuti, crescuti de mici in tari occidentale, educati intr-un mediu sanatos. INDIFERENT de rezultatul nationalei Under 21 la acest campionat european, trebuiesc promovati in bloc la echipa mare. Succes Ghita, haide Romania!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează