Articol de GSP - Publicat vineri, 07 martie 2008 00:00
Gigi Becali acuză CFR că şi-a ales brigada şi observatorul la meciul de diseară
Patronul Stelei a atacat ieri faptul că toţi cei 3 arbitri sînt din vestul ţării, iar supervizorul e din acelaşi oraş cu unul dintre asistenţi
Patronul Stelei a luat foc ieri cînd a văzut ce oficiali a trimis FRF să asigure neutralitatea la meciul CFR - Gloria Buzău. Cei 3 arbitri sînt Laurenţiu Danşa (Oradea), Mircea Toderici (Arad) şi Ovidiu Maier (Timişoara). În plus, observatorul de arbitri va fi din Timişoara, Nicolae Grigorescu, cel care a susţinut puternic în ultimii ani ascensiunea asistentului Maier, un personaj extrem de influent în oraşul de pe Bega şi cu o situaţie financiară foarte bună.
"Acum îmi dau seama de ce CFR a făcut toată gălăgia pe arbitraj de după meciul cu noi. Ca să poată să-şi pună ce arbitri vrea la viitoarele ei partide şi să înceapă să fure din nou, ca înainte", a declarat Becali, după care a trecut la atac.
"CFR cere, FRF îi dă!"
"Mi-e teamă ca nu cumva FRF să facă delegările arbitrilor după cum vrea CFR-ul, mai ales că cei de la Cluj au spus că vor să facă un memoriu la FIFA cu greşelile lui Alexandru Tudor. Acum, cei de la federaţie le-ar face pe plac, numai ca să nu mai continue demersul la FIFA şi să-i strice imaginea unui arbitru susţinut de FRF. Chiar nu cred că este o coincidenţă faptul că au fost delegaţi arbitri doar din Ardeal şi din vestul ţării la meciul CFR - Gloria Buzău", a declarat Becali.
0 puncte a pierdut CFR pe teren propriu în acest campionat în faţa echipelor mici, singurele semieşecuri fiind cu "granzii": 0-0 cu Steaua şi Dinamo şi 2-2 cu Timişoara
1 punct a strîns Gloria Buzău în deplasare, pe terenul primelor 7 echipe, reuşind doar un egal în Giuleşti
"Nu cred că Gigi va da bani"
Andone nu e deranjat de vizita lui Gigi Becali la Buzău. "Vor fi 5 jucători ai Stelei în prima echipa a Buzăului. Dacă Liţu şi Tudose n-ar fi fost suspendaţi, ar fi fost 7. E normal ca Gigi să îşi vadă jucătorii. E interesul lui ca aceştia să joace bine. Şi eu am tot dreptul să mă duc la Galaţi, să vorbesc cu Ciprian Deac, înaintea oricărui meci al gălăţenilor. Nu cred, în schimb, că Gigi va da bani buzoienilor la acest meci. Nu jucăm cu Steluţa sau cu Steaua II. Întîlnim o echipă de sine stătătoare", a declarat antrenorul clujenilor.
Lupescu arătat cu degetul
Directorul general al FRF a fost cel care a decis arbitrul meciului CFR - Gloria Buzău, dar şi observatorul de arbitri. "Lupescu trimite un asistent din Timişoara şi tot el îl deleagă ca observator pe Grigorescu. Nu pot să cred că nu ştie din ce oraş este Nicolae Grigorescu", a declarat unul dintre şefii Buzăului.
Gigi: "E vreunul ungur?"
După ce a aflat de unde sînt cei 3 arbitri, prima replică a lui Gigi Becali a fost: "E vreunul dintre ei ungur? Nu? Atunci sînt mai liniştit. Totuşi, e brigadă românească, nu vor face jocul clujenilor. Sper", a continuat Becali. (Cătălin Andrieş)
Dani: "Steaua e peste Rapid"
Mijlocaşul clujenilor e convins că Steaua are şanse mai mari decît Rapid să prindă CFR-ul. "Steaua e principala contracandidată, dar nu cred că ei vor putea cîştiga toate meciurile pînă la final. Se vor mai împiedica. Şi pentru noi e foarte greu să cîştigăm toate partidele", a declarat Dani.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”