Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 iulie 2019 19:44
Comisia de Disciplină a FRF a decis astăzi să amendeze clubul FCSB după ce a găsit nereguli în împrumutul lui Gigi Becali către Astra și în implicarea omului de afaceri la clubul Academica Clinceni, care a promovat în Liga 1.
Clubul FCSB a fost amendat cu un total de 95.000 de lei pentru aceste nereguli. Federația a considerat că Astra ar fi putut să nu-și apere corect șansele după ce Becali a împrumutat clubul din Giurgiu cu 1,7 milioane de euro, caz prezentat de Gazeta Sporturilor.
În plus, FCSB a fost taxată și pentru că FRF a considerat nedreaptă implicarea lui Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, la Academica Clinceni. Clubul ilfovean a fost amendat și el cu 20.000 de lei.
Academica Clinceni a primit licența pentru a juca în sezonul viitorul în Liga 1, dar dezvăluirile Gazetei Sporturilor (citește prima parte și a doua parte) privind influența neregulamentară avută de Gigi Becali, patronul FCSB, și de nepotul său, Vasile Geambazi, asupra clubului au dus la o plângere formulată de U Cluj și, apoi, la deschiderea unui dosar de către FRF, finalizat astăzi.
Ce prevăd regulamentele FRF
Influența uriașă a lui Geambazi la Clinceni a fost evidentă din dovezile strânse de GSP, deși în ultimele luni oficialii de la FCSB și Academica au încercat să se distanțeze unii de alții în declarații.
“Am mai dat la Clinceni bani, dar dacă va promova o să facem cereri la FRF să ne spună care sunt paşii să fim în legalitate. Finanţarea constă în nişte sponsorizări, ce au nevoie”
Gigi Becali, aprilie 2019
Conform ROAF, „FRF își rezervă dreptul de a interveni și de a lua măsuri dacă se dovedește că o persoană fizică sau juridică influențează managementul, administrarea și/sau performanța sportivă a mai multor cluburi afiliate FRF.
Pentru protejarea integrității sportive a competiţiilor, un club afiliat nu are dreptul ca direct sau indirect:
a) Să deţină acţiuni sau părţi sociale ale altui club;
b) Să fie membru al altui club;
c) Să fie implicat în orice fel sau să exercite orice funcţie în managementul, administrarea şi/sau performanţa sportivă a altui club”.
Dunărea Călărași ar putea merge la TAS
La primul termen, oficialii de la Dunărea Călărași au anunțat că vor merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne dacă Academica Clinceni nu va fi retrogradată în urma acestui scandal. Călărășenii au retrogradat sezonul trecut și vor să fie primiți în locul Academicii în Liga 1.
„Vom face toate demersurile necesare pentru a ne apăra drepturile. Suntem dispuși să mergem până la capăt, inclusiv la TAS”, a declarat pe 1 iulie Eduard Grama, membru în Consiliul Director de la Dunărea Călărași.
CITEȘTE ȘI:
Gigi Becali, magnetul euro! Ce profit a făcut FCSB din două transferuri
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro