Articol de Cătălin Tolontan - Publicat luni, 03 iunie 2019 12:00
„Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte”, a sunat replica Papei, rostită la Blaj în fața populației „Untouchable” a Europei.
Papa a zâmbit și i-a binecuvântat pe romii din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj așa cum Dalai Lama îi ia pe după umeri, la Dharamshala, pe daliți, oamenii cei mai de jos ai castelor indiene, cei supranumiți „Untouchable” pentru că nimeni nu vrea nici măcar să-i atingă.
Refugiul tibetanilor în exil
Dharamshala este un orășel indian, la poalele Himalayei. Aici s-a refugiat Dalai Lama când a plecat din Tibetul cucerit de chinezi, la finalul anilor 50. Locul a devenit sediul modest al guvernului tibetan în exil.
Orașul e o intersecție de străzi prăfuite și poteci abrupte, întărite cu pietre albe cât palma unui om, pe care înaintează călugări rași în cap, într-o procesiune neîntreruptă. Peste tot miroase a balegă de măgar și a parfum de trandafiri, de la bețișoarele care ard în vasele de cupru lăsate pe marginea drumurilor.
În marginea împădurită a localității domină templul unde slujește Dalai Lama. E o construcție în trepte, deschisă, aproape fără pereți, lăsând maimuțele negre să apară de nicăieri și să fure hrana pelerinilor obosiți.
„Untouchable”, invitații de onoare
Aproape că nu există slujbă ținută de Dalai Lama, în care liderul tibetan să nu-i invite pe indienii daliți să asiste la ea, oferindu-le cel mai bun loc, chiar în fața lui.
E un privilegiu râvnit de miile de credincioși sau turiști care își găsesc cu greu locul, în spațiul enorm, terasat.
Dar în fața lui Dalai Lama, într-un careu rezervat, înconjurat cu un brâu modest, de lână colorată, stau demni, unul lângă altul, reprezentanții celor mai nevoiași și persecutați dintre indieni, „Untouchable”.
Ei fac cele mai de jos munci, au cea mai redusă speranță de viață și sunt 200 de milioane de oameni din 1,3 miliarde de locuitori ai Indiei. Aici, însă, în templul din micul Tibet al lui Dalai Lama, „Untouchable” sunt partenerii de onoare ai sfinției sale. Așa cum, la Blaj, oraș pe care Mihai Eminescu l-a botezat Mica Romă, femeile, bărbații și copiii romi au fost singurii în bătătura cărora a călcat Papa Francisc.
„El nu a greșit față de noi, ăștia din oraș au greșit, nu el”
Intrând printre oameni, Papa i-a rugat pe romii din Blaj să ierte Biserica pentru suferințele la care seminția lor a fost supusă, vreme de sute de ani.
Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte
– Papa Francisc, 2 iunie 2019, Blaj, România
Părintele a mărturisit că poartă o povară. „Este greutatea discriminărilor, a segregărilor şi a maltratării suferite de comunităţile voastre”, a explicat Sanctitatea Sa ceea ce îl apasă.
Reacția localnicilor a fost rapidă și la firul ierbii, ”sigur că îl iertăm”, spune o femeie, „De ce să își ceară Papa iertare, că el nu a greșit față de noi, ăștia din oraș au greșit, nu el. Ce vină are?”.
Duminică de lucru
Nu toți au fost acasă ca să-l vadă, căci unii dintre ei erau la lucru. Când lucrezi în construcții, la negru, tragi și duminica.
Și a mai subliniat o idee Papa Francisc. Ceva ce începuse în discursul său de la Cotroceni, cel din fața autorităților românești, diplomaților străini și societății civile, când ne rugase să nu-i mai considerăm pe cei neputincioși, bătrâni sau nevoiași drept piese stricate care împiedică accelerarea țării. E ca și cum cineva i-a spus Papei că la noi se vehiculează teoria că România e ca o mașină performantă, însă ținută în loc de balastul celor săraci.
„Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte”, a sunat replica Papei, rostită la Blaj în fața populației „Untouchable” a Europei.
Avertismentul Papei Francisc
Fraza simplă a urmașului lui Petru nu e doar despre romi, discriminare, ci despre marea amenințare asupra civilizației umane.
„Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte” se referă la o realitate concretă și periculoasă. Căci consecințele sărăciei extreme înseamnă întâi distrugerea ideilor care ne țin împreună, apoi a instituțiilor și, în final, a vieții în comun.
În mai toate studiile ONU, ale Băncii Mondiale, în conferințele academice cu cele mai strălucite creiere ale planetei și în bestsellerele care încearcă să ne prezică viitorul, tema inegalității revine ca o alertă nestinsă.
Trăim într-o lume în care 26 de oameni au o avere egală cu cea a 3,6 miliarde de semeni, conform unui studiu făcut public chiar la începutul lui 2019 de Oxfam, la Davos.
Ne păcălim singuri dacă spunem că săracia are drept cauză principală lenea. În multe țări, munca nu mai oferă un salariu demn. În România, aproape 20% dintre cei care au un loc de muncă sunt plătiți atât de prost încât rămân săraci.
Când cineva este lăsat în urmă, spune Papa Francisc, lumea merge undeva, dar acest undeva nu se mai numește înainte. Mai devreme sau mai târziu, întreaga civilizație e pusă sub un risc concret.
De la nemurire la „clasa inutilă”
Yuval Noah Harari, care nu poate fi suspectat că are vreo afinitate cu Papa sau cu religia, scrie în cărțile sale că oamenii acceptă că unii merg în concediu în Tahiti și alții pe propriul litoral, însă nu vor suporta ideea că unii vor deveni nemuritori, iar alții vor rămâne expuși la ruleta rusească a bacteriilor din spitale.
În câteva decenii, e posibil ca o parte a omenirii să-și vindece aproape orice boală. Se vor putea înlocui organe și părți ale corpului, iar viața se va prelungi în feluri greu de intuit acum. Miza este visul omenirii: nemurirea.
În același timp, se va naște ceea ce Harari numește „clasa inutilă”, oameni slab educați pentru că se nasc în familii, zone sau țări sărace, care ajung șomeri încă din primii ani ai vieții și nu se pot angaja niciodată, pentru că muncile lor vor fi monopolul Inteligenței Artificiale. Sunt, bineînțeles, estimări, nu certitudini.
Dar o tensiune uriașă se simte deja în aerul istoric al planetei, pentru că miliarde de oameni sunt amenințați să rămână în urmă. Recesiunea speranței și a încrederii stă să erupă, asta după ce ultimele decenii au scos din sărăcie și ignoranță părți importante ale populației lumii.
Papa Francisc are acces la aceste informații și evaluări. ”Să mergem împreună”, motoul pelerinajului său în România, e un răspuns la amenințarea zilei. Discursul său caută mereu nuanțe, iar cele mai recente dintre ele vin din Transilvania.
Nimeni nu știe cu acuratețe cum va arăta viitorul, dar destinul a făcut ca un cartier neînsemnat, dintr-un oraș transilvănean supranumit Mica Romă, să intre pe harta anxietății și speranțelor. Papa Francisc a spus „Scuzați-ne!” în fața unor copii care nu mai vor să rămână „Untouchable”.
Fotografie principală: Andrei Pungovschi / Documentaria
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat