FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CRAIOVA 0-2

DINAMO - CRAIOVA 0-2 // Cronică-manifest a lui Dan Udrea, după evenimentele de pe Arena Națională: „Ăsta nu e fotbal! E o junglă!”

FOTO: Cristi Preda +32   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat duminica, 21 iulie 2019 23:11

CS Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-0 pe Arena Națională, în cadrul etapei a doua din Liga 1.

Partida s-a jucat pe un teren execrabil, demn de Cupa Africii, arbitrul a dat drumul la meci deşi Neagoe a fost la un pas să moară, iar fanii lui Dinamo îşi înjurau propriul patron în timp ce antrenorul era conectat la defibrilator.

În ce ţară trăim? Şi mai ales, ce vremuri trăim??! Acest spaţiu trebuia să conţină cronica unui meci. Şi nu orice meci. Un derby! Disputa a două branduri mari şi foarte mari din fotbalul românesc. Craiova şi Dinamo! Dar ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă meciul s-a jucat, nu merită relatat. Ca joc!

Dar merită scris că tot ceea ce s-a petrecut duminică seară pe Arena Naţională, dincolo de meciul propriu-zis, nu doar că nu are nimic în comun cu ideea de sport, de competiţie, de celebrul fair-play, invocat peste tot de UEFA, dar nu are de-a face cu noţiunea de bun-simţ, de civilizaţie şi de omenie.

Cine a validat gazonul?

În primul rând, meciul nu s-a jucat în România. Ci în Africa! Terenul de pe Arena Naţională, cel puţin 70% din el, aşa ne-a arătat. Ars, galben, de o calitate nu îndoielnică, ci chiar jenantă. Aşa se îngrijeşte LPF de imaginea unei competiţii care îi aduce aproape 30 de milioane de euro pe an! Acceptă ca unul dintre cele mai importante meciuri să se joace pe un câmp. Nu pe un stadion de fotbal.

Scene şocante cu Neagoe

E însă cea mai mică problemă a serii. Momentele care ne trimit în Evul Mediu aveau să se petreacă la jumătatea primei reprize. Neagoe respiră sacadat pe bancă, cere apă, după care i se face rău. Suferă o tulburare de ritm cardiac. Scenele care urmează sunt dramatice. Neagoe e întins pe pistă, se aduce defibrilatorul. Amintirile terifiante cu Hîldan şi Ekeng invadează subconştientul.

Negoiţă înjurat când Neagoe era resuscitat

Şi în toată această agonie, se petrec două lucruri care ne dezonorează total.

PRIMUL: Suporterii lui Dinamo găsesc de cuviinţă că e nevoie să-şi înjure patronul chiar în aceste momente. În care antrenorul echipei lor se zbate între viaţă şi moarte. De fapt, e antrenorul pe care îl contestaseră încă din startul partidei.

AL DOILEA: Istvan Kovacs decide să dea drumul la meci. Deşi jucătorii lui Dinamo sunt prăbuşiţi mental! Unii dintre ei chiar plâng gândindu-se că, în ambulanţă, antrenorului lor e posibil să nu-i mai bată inima. Dar arbitrul le cere să joace! Să nu plece de pe gazon şi chiar dă drumul la joc imediat ce ambulanţa părăseşte pista arenei cu destinaţia Spitalul de Urgenţă Floreasca. „Nu exista suport regulamentar pentru ca arbitrul să oprească meciul”. Aceasta e explicaţia celor care susţin că Istvan Kovacs a judecat bine. 

Am ajuns jos, foarte jos! Ca oameni

Un antrenor aproape că moare pe bancă, e dus la spital dezbrăcat de brâu în sus şi cu firele conectate la aparatele de resuscitare, dar regulamentul ne spune că trebuie să jucăm. Să jucăm pentru ce? Fotbalul a fost creat şi e destinat şi astăzi pentru a fi o plăcere a celor care îl consumă. 

Dacă noi am ajuns să decidem să continuăm un meci în asemenea condiţii, înseamnă că am ajuns jos. Jos de tot! Din perspectiva civilizaţiei, a compasiunii, a tot ceea ce ţine de o viaţă în care trebuie trebuie să te comporţi decent! Ca un om!Şi ajungem iarăşi să ne întrebăm. În ce ţară trăim? Şi mai ales, ce vremuri trăim?

Dinamo - Craiova 0-2 (Bărbuț 36, M. Roman II 66)

Vezi AICI live + statistici

Vezi aici VIDEO

7.343 de spectatoriasistă la meciul de pe Arena Națională. Cifra e neoficială

Echipele de start

Dinamo: Piscitelli - D. Ciobotariu, Klimavicius, M. Popescu, Sin - Mrzljak, Al. Răuță - G. Crețu (Moldoveanu 60), Bru (Filip 68), Montini - D. Popa (Sorescu 46)
Rezerve: C. Straton - R. Grigore, Bejan, De Moura, Sorescu, I. Filip, Moldoveanu
Antrenor: Eugen Neagoe

CS Universitatea Craiova: Pigliacelli - Borța (Vlădoiu 57), Martic, Acka, N. Bancu - Ivanov, Mateiu, Cicâldău - Bărbuț, M. Roman II (Fortes 80), Baiaram (Vătăjelu 46)
Rezerve: I. Popescu - Hreniuc, Vlădoiu, V. Constantin, Vătăjelu, Briceag, Fortes
Antrenor: Corneliu Papură

Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Istvan Kovacs / Asistenți: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene

Eugen Neagoe a leșinat ÎN MINutul 25

Update 22:10

Vești bune de la Floreasca în privința lui Neagoe: Resuscitarea a reușit! Aici ai toate informațiile de ultimă oră

UPDATE: Jurnalistul Dorin Chioțea, absolvent al facultății de Medicină Generală, a oferit detalii despre starea lui Neagoe: „Tulburare de ritm cardiac, posibil șoc cardio-respirator. Asta am văzut eu pe imaginile dramatice ale fotbalului de azi. A avut mare noroc Eugen Neagoe cu echipajul de pe ambulanță (trebuie să fi fost tip C). Sunt curios ce vor spune doctorii de la Spitalul Floreasca. Sănătate maximă”.

„Acum se simte mult mai bine. Fotbalul nu prea mai contează în momente de acest gen. Sper să fie bine și după meci să mergem cu toții la spital și să îl luăm acasă. Fotbalul e doar un joc, un sport în care trebuie să te simți bine și să îl practici cu pasiune.Pur și simplu nu s-a simțit bine, a spus că are un puseu de tensiune și după care a urmat ce ați văzut și voi. Sperăm că sperietura a trecut și totul va fi bine. Nu a fost niciun fel de problemă, doar că la un moment dat a spus că se simte rău și a venit medicul lângă el” Ionel Dănciulescu, la TV Digi Sport, în pauza meciului.

Dinamo - Craiova +32 FOTO

Meciul a fost întrerupt în minutul 25, când lui Eugen Neagoe i s-a făcut rău! Antrenorul și-a pierdut cunoștința, spre disperarea oamenilor de pe banca de rezerve. 

Jucătorii aflați în zonă au fugit spre cadrele medicale aflate la stadion pentru a cere intervenția de urgență. Ambulanța a venit la marginea terenului și i-a acordat primele îngrijiri medicale antrenorului. 

După șapte minute de întrerupere, tehnicianul a fost urcat pe targă și apoi în ambulanță, moment în care și-a mișcat mâinile, semn că își recăpătase cunoștința. 

Ambulanța nu a plecat inițial spre Spitalul de Urgențe și a rămas pe gazon timp de 15 minute. Mai mulți medici încercau să-l stabilizeze pe tehnicianul de 51 de ani.

Informații confuze în acest moment de la teren. Surse neoficiale au informat inițial că primul verdict al medicilor ar fi tulburare cardiacă severă. Totuși, sunt și informații care dau că Neagoe ar fi suferit un stop cardio respirator. 

Știrea inițială

Geani Crețu, talismanul lui dinamo?

Geani Crețu (19 ani) este mijlocașul cu care Eugen Neagoe încearcă să surprindă în această seară. Fotbalistul a fost acuzat pentru simpatia pe care o poartă Stelei, marea rivală a „câinilor”.

Crețu mai are un singur meci în Liga 1, tot împotriva Craiovei. Pe 15 decembrie 2018, dinamoviștii se impuneau categoric, scor 3-0.

ORA 18:30

CS Universitatea e pregătită pentru meciul de pe Arena Națională. Staff-ul a ajuns deja la stadion și a pregătit echipamentele de joc pentru elevii lui Corneliu Papură.

67093721 1365792126906548 5547735528834596864 n

 

Relația cu fanii, problema comună

Dinamo și Craiova au rămas formațiile cu cele mai „gălăgioase” galerii din Liga 1. Relația dintre fani și antrenori este însă extrem de tensionată. Lui Corneliu Papură i s-a cerut demisia încă din prima etapă, la victoria obținută in-extremis cu Academica Clinceni, scor 3-2.

Eugen Neagoe e într-o situație și mai dificilă. Ultrașii care au făcut deplasarea la Ovidiu, unde Dinamo a pierdut rușinos cu 0-5, l-au contestat, apoi au pătruns pe teren, fiind la un pas să pună capăt partidei.

Din acest punct de vedere, înfruntarea de pe Arena Națională este una de risc maxim, cu două galerii „fierbinți”.

 

„Îmi doresc să câștigăm și să facem un joc bun. Craiova e o echipă bună, care are în componența lotului jucători valoroși, dar și noi avem fotbaliști cu experiență, cu siguranță vom arăta atitudine și determinare. Mi-aș dori să avem 30.000 de suporteri și, sincer, aș vrea ca ei să fie lângă echipă”
Eugen Neagoe

 

Vezi AICI programul etapei #2 din Liga 1

Vezi AICI clasamentul actualizat din Liga 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (363)
cetateanul_surmenat
cetateanul_surmenat  •  22 Iulie 2019, 10:16

Cum adica "branduri mari şi foarte mari din fotbalul românesc"? De cand o echipa infiintata politicacum cativa ani e un brand mare? Vai de capul vostru de *** psdei!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

martinpen
martinpen  •  22 Iulie 2019, 09:51

Voi ziaristii sunteti cauza, pentru ca ascundeti ce e normal. Unde e discursul lui Prunea in care spune ca suporterii sunt animale? Pe buna dreptate o face, m-a facut sa il stimez enorm pe Prunea. Are coloana vertebrala si e OM.

777ghedeon
777ghedeon  •  22 Iulie 2019, 09:25

Romania este o tara vanduta. Românii sunt sclavi in propria lor tara. Smecherii care distrug tara profita de prostia, naivitatea si mai ales lasitatea oamenilor. Cantati mai departe ,,Desteapta-te române" ca habar nu aveti ce va asteapta. Treziti-va prostilor si ridicati-va la lupta.

Vezi toate comentariile (363)
Comentează