FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

CFR Cluj // Lacina Traore are șanse mici să revină: ar necesita prea mult timp pentru „reparații”!

Lacina Traore
Lacina Traore

Articol de GSP - Publicat marti, 23 iulie 2019 10:10

Agenții l-au propus pe Lacina Traore înapoi la Cluj, însă africanul e în litigiu cu Ujpest și se află într-o formă dezastruoasă, care ar necesita un timp pentru ”reparații”.

CFR îl are la îndemână pe Lacina Traore, numai că staff-ul tehnic nu e foarte atras de readucerea în Gruia a ivorianului. Traore a fost unul dintre cei mai buni străini care au evoluat vreodată în campionatul României și are doar 28 de ani acum, deci ar exista motive de speranță că el ar mai fi un fotbalist important, numai că africanul nu mai e jucătorul din urmă cu 7 ani, când era cumpărat de Anji de la Kuban cu 18 milioane de euro. Are trei goluri în ultimii doi ani, și toate din penalty-uri!

A înscris în campionatul Ungariei pentru Ujpest, cu care acum se află în litigiu, maghiarii nu recunosc ruperea contractului, așa cum ar dori atacantul. Poate Ujpest ar accepta până la urmă despărțirea, dar tot ar mai rămâne o problemă: lui Petrescu i-ar trebui timp ca să-l pună pe picioare pe Traore, or antrenorul trebuie să obțină rezultate importante acum, să califice echipa în grupele europene, o misiune în care Traore nu i-ar fi de folos. Lacina vrea să se întoarcă în Gruia și mai speră să-i convingă pe vișinii să-i acorde încă o șansă. În prima lui perioadă la Cluj, ivorianul înalt de doi metri a înscris 14 goluri în 44 de partide, între 2008 și 2011, și a fost vândut la Krasnodar cu 6 milioane de euro.

Traore, 28 de ani, a jucat 16 meciuri ca titular și n-a marcat niciun gol din acțiune în ultimii doi ani.

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează