Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 23 iulie 2019 08:39
Bogdan Andone, antrenorul celor de la FCSB, a criticat o decizie a patronului Gigi Becali, aceea de a-i retrimite la Academica Clinceni pe Cristi Dumitru și Robert Ion, care au avut o prestație apreciată în meciul de săptămâna trecută de la Orhei, cu Milsami (2-1).
Întrebat dacă-i regretă pe cei doi după partida de la Sfântu Gheorghe, unde a remizat 0-0 cu Sepsi, antrenorul roș-albaștrilor a fost ferm:
„Cu siguranță, da. Și dacă ar fi fost în lot, ar fi jucat titulari. Ambii. E normal să fiu îngândurat.
Meciul cu Sepsi nu a fost programat corect. Ar fi trebuit să jucăm duminică. E greu pentru jucători, sunt obosiți. E greu pentru noi, cei din staff, darămite pentru fotbaliști. În aeroport la Chișinău, jucătorii dormeau pe banchetele acelea, dimineață.
E foarte dificil, ne trebuie mulți jucători, iar băieții sunt foarte obosiți. Ne trebuie pe multe posturi, ne trebuie dubluri pe posturi. Nu poți juca din trei în trei zile cu aceeași jucători! Tănase sau ceilalți jucători care au fost pe teren au cinci meciuri în 10 sau 12 zile, e foarte, foarte greu pentru noi.
În Armenia vom merge să facem un meci cât mai bun, mergem să câștigăm, nu va fi cu siguranță ușor deloc. Armenii sunt agresivi, cu calitate pe atac, dar mergem să învingem”, a reacționat Andone.
Cum vede situația lui Neagoe
Tehnicianul roș-albaștrilor s-a referit și la problemele de sănătate ale antrenorului rivalilor, Eugen Neagoe: „Din păcate, astea sunt trăirile unui antrenor care are pasiune. La noi, la fotbalul nostru, tensiunea e uriașă, poate claca oricine la fiecare etapă. Nimeni nu are răbdare, toată lumea vrea rezultate astăzi, nici măcar mâine.
Ce să facă Neagoe într-o lună de zile la Dinamo? E foarte dificil. E presiune. Din fericire, bine că n-a fost ceva mai grav. Presiune e peste tot, nu doar la Steaua, care e cea mai mare echipă din țară, cea mai bună, cu cei mai buni fotbaliști calitativ. Dar presiune e la orice echipă”.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern