INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  GENT - VIITORUL 6-3

GENT - VIITORUL 6-3 // FOTO Scurt-metraj HORROR! Formația lui Gică Hagi, implicată în meciul serii din Europa

FOTO: Viitorul +2   FOTO
FOTO: Viitorul

Articol de - Publicat joi, 25 iulie 2019 23:26

Viitorul a pierdut cu Gent la scor de tenis, 3-6, în prima manșă a turului II preliminar din Europa League. Returul e joia viitoare, la Ovidiu, de la ora 18:00

  • Câștigătoarea dublei manșe dintre Viitorul și Gent joacă în turul următor cu AEK Larnaca (Cipru) sau Levski Sofia (Bulgaria). Ciprioții au câștigat cu 3-0 în tur.

Peste un milion de oameni vin în această perioadă la zilele orașului Gent. Iar Viitorul s-a gândit să nu le strice sărbătoarea, așa că le-a făcut cadou un prim sfert de oră numai bun pentru artificii. Cu deschiderea scorului după patru minute, la o fază de curtea școlii. Corner la colțul scurt, de unde Asare l-a păcălit pe Tordai. Încă vreo două ocazii imense au pregătit un nou gol în poarta constănțenilor. Ca la antrenament, cu Iacob depășit în viteză de Yaremchuk și reluarea simplă, cu latul a lui Dejaegere.

Dezastru înainte de pauză

Culmea, a fost semnalul ieșirii din toropeală pentru elevii lui Hagi. S-au scuturat un pic cu cele două șuturi bune expediate de Iancu și Artean, dar faza serii a oferit-o Achim, cu o cascadă de driblinguri. Păcat de reluarea de rugby venită de la Mățan, dar parcă totul a pregătit eurogolul lui Mladen. Fundașul în vârstă de 27 de ani și-a trecut în cont a treia reușită din întreaga sa carieră. Dar ce reușită! Șut în cros de la aproape 25 metri, exact lângă bară.

Liniștea și echilibrul au părut să pună stăpânire pe joc, chiar dacă atacurile belgienilor au clătinat de fiecare dată o apărare mult prea fragilă. Aparanțele înșeală, pentru că ultimele zece minute înainte de pauză au fost de-a dreptul horror. Depășiți total de viteza jocului, constănțenii au mai încasat trei goluri. Kubo, cu o dublă, șut de la 25 de metri și finalizare simplă la capătul unui contraatac, în care s-a intercalat penaltyul transformat de Yaremchuk și obținut de gazde după o nouă gafă uriașă a lui Iacob. În urmă cu trei ani, cinci erau la final, până la pauză doar două mingi intraseră în poarta Viitorului.

Cadouri belgiene

Lecția din vestiar și introducerea lui Ghiță nu au schimbat nimic. Imediat după pauză, belgienii au mai taxat o dată lipsa de reacție a defensivei Viitorului. Yaremchuk a făcut și el dubla, spre disperarea lui Hagi, încremenit în fața băncii de rezerve. Și pentru că tot a fost seara cadourilor, Gent și-a făcut datoria de gazdă și Rosted i-a pus o mingea pe tavă lui Țîru. Tot căpitanul formației de pe Litoral a readus speranța, împingând mingea în poartă după o noua eroare a defensivei belgiene. O dublă care a făcut micuța galerie românească să viseze la o răsturnare ireală și să scandeze numele lui Hagi.

Și nebunia ar fi continuat, dacă lovitura de cap trimisă de Drăguș din 6 metri nu era parată de Kaminski. S-a oprit însă și Viitorul mai are doar șanse infime pentru o remontada spectaculoasă în returul de săptămâna viitoare.

FINAL » Gent - Viitorul 6-3

  • Au marcat: Nana Asare '4,  Dejaegere 13, Yuya Kubo '35 '45, Yaremchuk '42 (pen.) '55 / Mladen '20, Țîru '56 '61

S-a terminat partida!
min. 68:
Denis Drăguș, intrat în partea secundă, ratează din centrul careului mic. Lovitura lui de cap e respinsă in-extremis în corner.
min. 63: GOL VIITORUL, 6-3!
Țîru reduce din diferență cu o lovitură de cap din plonjon, de la doi metri de poartă. Cornerul inițial fusese executat de Gabi Iancu.
min. 56: GOL VIITORUL, 6-2!
Căpitanul Bogdan Țîru șutează cu sete din 10 metri.
min. 50: GOL GENT, 6-1!
Fază de tiki-taka a belgienilor. Patru pase din prima, una dintre ele fiind o deviere subtilă cu călcâiul, îl lasă pe Yaremchuk singur cu portarul. Ucraineanul finalizează cu o scăriță. Ultima formația din România care a încasat 6 goluri în Europa este Electroputere Craiova, în sezonul 1992/1993 al Cupei UEFA, 0-6 cu Panathinaikos.

13.398 de spectatoriasistă la meciul dintre Gent și Viitorul

min. 46: Iacob a fost înlocuit cu Ghiță.

A început repriza secundă!

S-a terminat prima repriză!
min. 45: GOL GENT, 5-1:
Japonezul Kubo reușește dubla. Apărarea Viitorului e extrem complet depășită. Fiecare contraatac al belgienilor duce mingea într-o situație clară de gol.
min. 42: GOL GENT 4-1!
Iacob faultează în careu, iar ucraineanul Roman Yaremchuk transformă fără probleme lovitura de la 11 metri.
min. 37:
George Ganea vede cartonașul galben pentru o piedică pusă căpitanului belgienilor.
min. 35: GOL GENT , 3-1!
Yuya Kubo înscrie cu o lovitură bine plasată, după o combinație de efect la marginea careului de 16 metri. Mingea lovește bara, apoi se plimbă agonizant prin spatele lui Tordai, până se oprește în plasă.
min. 20: GOL VIITORUL, 2-1!
Mladen marchează cu un șut senzațional de la 25 de metri lateral dreapta. Mingea trimisă în diagonală se oprește în plasa laterală, aproape de vinclu.
min. 13: GOL GENT, 2-0!
Belgianul Brecht Dejaegere îndeplinește o formalitate din 10 metri.
min. 4: GOL GENT, 1-0!
Fundașul ganez Nana Asare deschide scorul cu un șut pe jos, din 8 metri. Portarul Tordai scapă mingea pe sub el.

A început partida!

Elevii lui Hagi au terminat încălzirea

 

Cu o oră înaintea startului partidei, termometrul arată 42 de grade Celsius.

67578371 489674725127640 5885219614979260416 n

Vezi AICI live+statistici

Echipele de start

Gent: Kaminski - Lustig, Plastun, Rosted, Asare - Dejaegere, Owusu, David, Odjidja - Yaremchuk, Kubo
Antrenor: Jess Thorup

Viitorul: Tordai - Mladen, Țîru, P. Iacob, De Nooijer - Houri, Artean, Achim - G. Iancu, G. Ganea, Mățan
Rezerve: Căbuz - Boboc, Drăguș, Eric, Ciobanu, Ghiță, Calcan
Antrenor: Gheorghe Hagi

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (241)
fara_pista
fara_pista  •  26 Iulie 2019, 12:40
Postat de fara_pista pe 26 Iulie 2019, 12:36

Fă un efort și gândește-te cum ar fi fost ca Hagi să fi primit stadion moka de la Primărie, să fie sprijinit de aceeași primărie și de mai știu eu ce partid și să nu fie nevoit să-și vândă cei mai buni jucători ca să-și poată continua activitatea. Ia vezi ce a vândut în ultimii ani și ce echipă ar fi avut acum cu ei. Cu Ianis în frunte. Pe ceilalți te las să-i descoperi singur...

A. eventual, vezi ce diferență este între Astana, Sabail, Milsami, Honved, Alașkert și belgienii de la Gent...

fara_pista
fara_pista  •  26 Iulie 2019, 12:36
Postat de gardenparty pe 26 Iulie 2019, 08:18

Ce echipă e asta de încasează un gol la 9 minute?Halal antrenor.

Fă un efort și gândește-te cum ar fi fost ca Hagi să fi primit stadion moka de la Primărie, să fie sprijinit de aceeași primărie și de mai știu eu ce partid și să nu fie nevoit să-și vândă cei mai buni jucători ca să-și poată continua activitatea. Ia vezi ce a vândut în ultimii ani și ce echipă ar fi avut acum cu ei. Cu Ianis în frunte. Pe ceilalți te las să-i descoperi singur...

307361603349887
Dan Pastrama  •  26 Iulie 2019, 10:45
Postat de patrutreitrei pe 26 Iulie 2019, 09:28

Cred că acum și Hagi a înțeles de ce nu intră direct echipele românești în grupe.

Hagi a zis corect; problema e ca deja diferenta e f mare; zeci de ani altii au halit bani din Liga si s-au intarit, au facut infrastructura etc, au si pierdut cu 5-0 6-4 nu conteaza dar au iesit cu +10 milioane doar din liga. An de an. Normal ca acum intre noi si orice echipa de la ei e diferenta foarte mare. Dar chiar si asa ar fi cazul sa avem campioana in liga direct, kit ca iesim din grupe cu golaveraj 45-2, dar iesim cu +7-8-10 milioane. La anul golaverajul nu va fi acelasi stati linistiti. In 10-20 ani posibil sa ne batem de la egal la egal cu belgienii nemtii etc. Dar pentru asta trebuie infuzie de bani din partea UEFA. Deci ce a zis HAGI e CORECT!

Vezi toate comentariile (241)
Comentează