Articol de GSP - Publicat sambata, 10 august 2019 09:30
Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) a abandonat la scorul de 4-6 în fața cehoaicei Marie Bouzkova (21 de ani, 91 WTA) și a ratat o nouă confruntare cu Serena Williams (37 de ani, 10 WTA).
Halep și Serena s-ar fi putut înfrunta în semifinalele Rogers Cup. Înainte de a afla deznodământul „sfertului” în care a fost implicată Simona, americanca a oferit un moment ciudat în conferința de presă.
Serena tocmai o eliminase pe Naomi Osaka, scor 6-3, 6-4, răzbunând astfel finala pierdută în 2018 la US Open. Întrebată dacă ar vrea ca în semifinale să reediteze și finala de la Wimbledon 2019, Williams s-a blocat: „Ar fi grozav. Da, nu am putut juca... Bine, o să las asta așa. O să ies în direcția aia”, a spus americanca, gesticulând confuză.
Video cu reacția Serenei
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro