FOTBAL  »  Superliga  »  DECES

Florin Halagian a murit // Ion Pîrcălab, amintiri cu Halagian » De unde provenea celebrul îndemn „Focu' la ei!”: „Era principala lui deviză”

Articol de - Publicat luni, 12 august 2019 17:26

Ion Pîrcălab (77 de ani), fostul mare jucător al celor de la Dinamo, a aflat vestea morții lui Florin Halagian, cel care s-a stins la vârsta de 80 de ani.

Pîrcălab, poreclit „Săgeata Carpaților”, i-a adus un ultim omagiu lui Halagian, explicând apoi sursa celebrului îndemn al „Armeanului”, „Focu' la ei!”. 

„L-am prins puțin la Dinamo, dar nu am apucat să jucăm împreună. Apoi a plecat la Pitești, unde a rămas, a făcut carieră, a câștigat și campionatul. Îl știam, am fost vecini. Eu stăteam pe Aleea Circului, el vizavi. Dar n-am apucat să joc cu el. A fost un om extraordinar, un băiat bun, foarte de treabă. Dumnezeu să-l ierte!

«Focu la ei!» însemna ca apărătorii să joace mingea cât mai lung în careul celălalt, iar pericolul să fie la poarta adversă. El a fost număr 10, dar avea noțiuni din acestea de apărare, să fie cât mai sigur în defensivă. Principala deviză de la care pleca era să nu primească gol”, a declarat Pîrcălab, pentru GSP.ro.

Vezi și:

7 întâmplări memorabile cu Florin Halagian » De la abandonarea echipei pe câmp, până la fixația pentru barbă: „L-a scos pe Pițurcă din pușcărie” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (4)
christiano0
christiano0  •  12 August 2019, 21:42

Du-te culcãte, esti obosit :))

catalynn
catalynn  •  12 August 2019, 19:38
Postat de reteleanu pe 12 August 2019, 19:14

care "nea gigi"? stai un pic, lasand glumele si antipatiile la o parte: meseria lui florin halagian era fotbalul. fusese fotbalist bun, antrenor excelent. precum un electrician, sudor, faiantar, inginer de instalatii, stomatolog, violonist sau programator in c++. dl. george becali, din cate stiu, n-a jucat niciodata fotbal si n-a antrenat niciodata. are tot atata treaba cu fotbalul cata are cu meseria de electrician autorizat. isi schimba domnul becali singur tabloul electric acasa? desigur ca nu, cheama pe cineva (desi multi cred ca se roaga sa incerce si asta).

Ce am spus e ca ne-a jjijji este un cioban care se crede antrenor, un antrenor insa pe calapodul armeanului, nu unul gen Nea Imi Jenei de exemplu, unul care dicteaza absolut tot, nu accepta alte opinii, conduce cu mana de fier, e ca el sau nu e deloc si care isi aroga toate meritele in cazul unui succes. S-a inteles cumva altceva?! :-)

reteleanu
reteleanu  •  12 August 2019, 19:14
Postat de catalynn pe 12 August 2019, 18:41

Filozofia lui Hala era ceva gen "cea mai buna aparare e atacul" in sensul ca voia ca mingea sa fie in permanenta in jumatatea de teren adversa, cat mai departe de propria poarta. Nu stiu daca e cea mai buna filozofie, insa cert e ca la FC Arges a functionat, dar cum Hala era genul de antrenor care voia sa stie toata lumea ca meritele succesului sunt in primul rand ale sale, jucatorii fiind doar niste "actori" nu ar fi a recunoscut vreodata contributia lui Dobrin. Pe undeva ne-a jjjijji se viseaza un Halagian, doar ca armeanul chiar a fost o somitate, singura asemanare fiind aranjamentele gen "cooperativa", asa numitele "omenii"

care "nea gigi"? stai un pic, lasand glumele si antipatiile la o parte: meseria lui florin halagian era fotbalul. fusese fotbalist bun, antrenor excelent. precum un electrician, sudor, faiantar, inginer de instalatii, stomatolog, violonist sau programator in c++. dl. george becali, din cate stiu, n-a jucat niciodata fotbal si n-a antrenat niciodata. are tot atata treaba cu fotbalul cata are cu meseria de electrician autorizat. isi schimba domnul becali singur tabloul electric acasa? desigur ca nu, cheama pe cineva (desi multi cred ca se roaga sa incerce si asta).

Vezi toate comentariile (4)
Comentează