Articol de GSP - Publicat luni, 23 septembrie 2019 13:43
Marius Croitoru (38 de ani), cel mai tânăr antrenor din Liga 1, o pregătește acum pe FC Botoșani și datorită soției sale, care l-a ajutat să se scrie la școala de antrenori.
Și Mirel Rădoi (38 de ani), selecționerul naționalei de tineret, a avut un rol important în luarea acestei decizii. De asemenea, Daniel Stanciu (44 de ani), pe acea vreme directorul sportiv al echipei la care activa Croitoru, Poli Timișoara, l-a sprijinit pe tânărul antrenor.
„Eram la Timișoara cu domnul Florin Marin, nu treceam printr-o perioadă foarte bună, nu prindeam lotul, mă antrenam singur și soția mea a văzut la televizor că Mirel (n.r. Rădoi) s-a înscris la școala de antrenori în Moldova. Am ajuns acasă și mi-a spus «Mariuse, pentru că eu am rude în Chișinău, am luat legătura și săptămâna viitoare te duci la școala de antrenori». Și mergeam 1.000 de kilometri la trei săptămâni la Chișinău. La întoarcere veneam direct la Timișoara ca să nu lipsesc de la antrenamente.
Domnul Daniel Stanciu m-a ajutat foarte mult în acea perioadă și o să îi mulțumesc toată viața mea. Fără acordul lui nu puteam să mă înscriu. Chiar dacă nu am lipsit niciodată de la antrenamente, era obligatoriu să am acordul clubului”, a spus Marius Croitoru, la GSP LIVE.
În ceea ce privește viitorul său, Marius Croitoru este convins: „Voi ajunge la un club mare de afară”.
Până atunci însă, FC Botoșani are de jucat meciul din șaisprezecimile Cupei României, contra celor de la CFR Cluj, miercuri, 25 septembrie, de la ora 21:30 și partida cu Hermannstadt din etapa a 11-a a Ligii 1, sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 14:30.
VEZI ȘI:
VIDEO GSP LIVE Marius Croitoru a dat milităria jos din pod: „Am dat foarte multe amenzi jucătorilor”