INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CELTIC - CFR CLUJ

CELTIC - CFR CLUJ // Jucătorii, partenerii CFR-ului » Prime URIAȘE pentru o victorie în Europa League

Articol de , - Publicat joi, 03 octombrie 2019 09:00

Celtic și CFR Cluj se înfruntă în etapa secundă a grupelor Europa League. Partida e azi, de la 22:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Telekom 1, Digi 1 și Look Sport.

Campioana i-a transformat pe Deac și pe ceilalți fotbaliști în niște asociați în aventura europeană: echipa împarte în vestiar o felie din bonusurile pe care UEFA le trimite la Cluj. Victoria la Glasgow i-ar aduce câte 5.000 de euro fiecăruia.

CFR și-a reglat bugetul grație parcursului european, însă rezultatele n-au „vindecat” doar contabilitatea clubului, sunt mari și câștigurile jucătorilor. Ca să-i încurajeze să lupte și în grupele Europa League, când obiectivul inițial fusese doar calificarea în faza aceasta, conducerea i-a transformat pe fotbaliști în parteneri ai clubului în continuarea traseului.  

Două mii de euro pentru un punct 

Deac și colegii lui capătă și ei "felii" din bonusurile pe care le generează. Au încasat câte 5.000 de euro pentru succesul surprinzător cu Lazio, azi vor primi aceeași sumă în cazul în care vor câștiga și în Scoția. Un egal ar fi răsplătit cu 2.000 de euro pentru fiecare fotbalist. Vișiniii s-au îmbogățit deja ca urmare a rezultatelor din Europa.  

Accesul în grupele Europa League a fost premiat cu sume între 40.000 de euro și 60.000 de euro, atât au încasat jucătorii. Plus 20.000 de euro de om doar la calificarea în play-off-ul Champions League, obținută tot contra lui Celtic, adversarul de azi.  

Mai vin multe milioane! 

Clubul a avut de unde să plătească, din moment ce a obținut 10 milioane de euro pentru fazele pe care le-a bifat până în prezent: 2,9 milioane de euro pentru calificarea în grupele EL, 6 milioane de euro din patru tururi preliminare ale CL. 

La Cluj vor mai ajunge bani mulți, indiferent de rezultatele pe care le va înregistra echipa în meciurile rămase de disputat în grupă.  

UEFA o să aloce, după sfârșitul sezonului european, cotele de market-pool, sume pe care instituția le repartizează în principal după criteriul prețului pe care îl achită fiecare țară pentru drepturile TV ale competițiilor europene. Conducerea campioanei se așteaptă la un venit între 5 și 7 milioane de euro din sursa aceasta! A fost motivul principal pentru care ardelenii au fost suporteri ai lui Guimaraes în duelurile cu FCSB. Dacă și echipa lui Becali s-ar fi calificat în grupe, cota de market-pool destinată României s-ar fi împărțit la doi, nu ar mai fi păstrat CFR toți banii. 

500.000 de euromai încasează CFR dacă se califică din grupă și intră în "16-imile" Europa League, pe lângă bonusurile pentru puncte: 190.000 de euro la egal și 570.000 de euro pentru victorie

D-aia s-a supărat Vinicius 

Concurența a fost mare pentru prinderea lotului înregistrat de CFR pentru Europa League, dovada este că nu și-a găsit un loc brazilianul Vinicius, un senator de drept în echipă în ultimul an. Sud-americanul nu se află pe lista UEFA dintr-un calcul economic, conducerea a preferat să ruleze în Europa League fundașii mai tineri, care ar putea fi vânduți în viitor. La 35 de ani, Vinicius n-are cum să mai genereze vreun venit dintr-un transfer. Sud-americanul s-a supărat când a aflat că nu va mai juca în Europa, tot din calcule financiare: absența din partidele acestea îl face să piardă bani. Deja a ratat 5.000 de euro, cât a fost prima pentru victoria cu Lazio. În campionat continuă să fie titular și a și marcat în etapa din week-end, în partida câștigată de CFR cu Gaz Metan, 3-0. 

Echipele probabile: 

Celtic: Forster - Elhamed, Ajer, Jullien, Bolingoli - Brown, McGregor - Forrest, Christie, M. Elyounoussi - Edouard 
Rezerve: Gordon, S. Sinclair, Bauer, Hayes, Morgan, Rogic, Ntcham 
Antrenor: Neil Lennon 

CFR Cluj: Arlauskis - Susici, Cestor, A. Burcă, Camora - Djokovici, Bordeianu, Culio - C. Deac, Rondon, Omrani 
Rezerve: J. Fernandez, Sylla, L. Aurelio, Păun, Boli, Peteleu, L. Traore 
Antrenor: Dan Petrescu

CITEȘTE ȘI:

CELTIC - CFR CLUJ // Veste mare pentru Dan Petrescu înainte de meciul cu Celtic! Billel Omrani a fost recuperat și e gata să fie titular

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (27)
icostin66
icostin66  •  03 Octombrie 2019, 19:21
Postat de andrei.f pe 03 Octombrie 2019, 11:58

Cfr nu de prime are nevoie ci, de un arbitru hoțogan altfel, promite prime degeaba, vinde pielea ursului din pădure !

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

tatastrumf
tatastrumf  •  03 Octombrie 2019, 17:46
Postat de spartcapus pe 03 Octombrie 2019, 10:05

In afara de gigime, toata tara a tinut cu Guimaraes in dubla cu frauduloasa fcpopesti!

La fel si cu Dudelange :))))))

cneius
cneius  •  03 Octombrie 2019, 17:20

"A fost motivul principal pentru care ardelenii au fost suporteri ai lui Guimaraes în duelurile cu FCSB. Dacă și echipa lui Becali s-ar fi calificat în grupe, cota de market-pool destinată României s-ar fi împărțit la doi, nu ar mai fi păstrat CFR toți banii. Bravo ziaristi de carton !!!

Vezi toate comentariile (27)
Comentează