Articol de GSP - Publicat sambata, 26 octombrie 2019 09:55
Emeric Ienei a vorbit în premieră despre întâlnirea cu Dan Barna, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale, și a explicat cum a decurs totul.
Legendarul antrenor a declarat că Dan Barna, candidatul alianției USR-PLUS, l-a recunoscut și că nu a fost deranjat de faptul că acesta i-a oferit un autograf.
„Da, sigur că m-a recunoscut. Da, da (n.r. întrebat dacă l-a recunoscut și el pe politician și dacă îl simpatizează). Au fost mai mulți prieteni de-ai lui, niște oameni care-l votează, și m-au recunoscut.
Eu am stat de vorbă cu el și i-am urat succes. După aceea a venit această problemă... Asta (n.r. că Barna a vrut să-i dea un autograf) este o chestie de inteligență”, a declarat Emeric Ienei la B1TV.