SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Daniela Hantuchova știe ce trebuie să facă Serena Williams pentru un nou titlu de Mare Șlem: „Sper să reușească”

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 noiembrie 2019 09:36

Daniela Hantuchova (36 de ani) o sfătuiește pe Serena Williams (38 de ani, 10 WTA) să își modifice calendarul dacă vrea să bată recordul lui Margaret Court.

Serena s-a oprit la 23 de turnee de Mare Șlem câștigate, dar nu are de gând să renunțe până nu devine cea mai titrată jucătoare din istorie. În acest sezon a fost aproape în două rânduri. La Wimbledon a fost învinsă în ultimul act de Simona Halep, în timp ce la US Open a fost oprită tot în finală de Bianca Andreescu. 

„Sper să reușească ce și-a propus. Ar fi răsplata potrivită pentru o campioană ca ea. Cred însă că ar trebui să joace câteva turnee suplimentare față de 2019, să se poată descurca mai bine în fazele avansate ale turneelor de Mare Șlem”, a declarat Hantuchova pentru New York Times. 

CINE ESTE HANTUCHOVA

Daniela Hantuchova (36 de ani) este o jucătoare slovacă retrasă din activitate în 2017. Cea mai mare performanță din carieră este semifinala din 2008 de la Australian Open. Daniela a mai atins sferturile de finală și la Wimbledon și US Open.  

Hantuchova a rămas aproape de tenis și după retragere, participând la o mulțime de evenimente caritabile. În luna iunie a acestui an, jucătoarea din Slovacia a fost și la Cluj, acolo unde împreună cu Simona Halep, Fabio Fognini și Marius Copil au susținut partide demonstrative în cadrul Sports Festival.

Vezi și:

Darren Cahill prevestește o schimbare REVOLUȚIONARĂ în ATP: „Nu cred că va mai dura mult”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Special
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
Altele
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român
Superliga
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (1)
viomarmi22
viomarmi22  •  08 Noiembrie 2019, 10:40

Mai degrabă ar trebui să se mulțumească că ajunge să joace într-o finală de GS, culmea norocului pe partea ei de tablou la orice turneu de GS din 2019 au nimerit doar jucătoare tinere fără experiență și palmares notabil, doar în finale a întâlnit jucătoare adevărate de pe partea cealaltă de tablou care i-au dat cu terenul în cap !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează