SPORTURI  »  INVESTIGATII EXTRASPORT  »  TOLO.RO

O directoare cu diplomă falsă de ASE lucrează de peste 10 ani la spitalele Primăriei Capitalei!

Articol de , , - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2019 07:00

Rodica-Dorina Enache, fostă șefă RUNOS și directoare economică a Spitalului Sf. Luca vreme de un deceniu, până în 2018, și fost director economic interimar în 2019, actual șef RUNOS al Spitalului Clinic Colentina, a depus o diplomă falsă de ASE la dosarul de la Spitalul Sf. Luca.

Rodica-Dorina Enache are 53 de ani, e originară din comuna Toporu, județul Giurgiu, și acum ocupă, la “Colentina”, poziția de șef al unuia dintre cele mai importante servicii din orice spital: RUNOS.

2019 10 01 02 spitalul colentina 11 1024x683
Rodica-Dorina Enache lucrează de un an la Spitalul Colentina. Foto: Eli Driu

RUNOS este un acronim folosit pentru denumirea serviciului Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare din spitale

În luna martie, conducerea Spitalului Sf. Luca a trimis către Academia de Studii Economice din București, pentru verificare, o listă de 10 persoane care aveau la dosar o diplomă de licență ASE.

Se întâmpla imediat după ce Libertatea prezenta cazul falșilor medici Matteo Politi (Matthew Mode, care a operat în mai multe clinici) și Raluca Bârsan (Spitalul Județean Ilfov).

9 dintre persoanele din cererea Spitalului Sf. Luca au fost validate ca licențiați ASE.

Singura diplomă nerecunoscută de ASE a fost a numitei Rodica-Dorina Lilea, actualmente Rodica-Dorina Enache.

2
Rodica-Dorina Enache. Foto: Facebook

Răspunsul 3120/04.04.2019 emis către Spitalul Sf Luca de Academia de Studii Economice

“Diploma de licență cu seria C nr. 11030 eliberată la data de 19.01.1991 cu numărul 2630, NU a fost emisă de Academia de Studii Economice din București, pe numele Lilea R. Rodica-Dorina”

Sursele Libertatea menționează că Rodica Enache și-a atribuit diploma unei alte absolvente ASE, folosind un număr valid de diplomă. E același artificiu utilizat și de falsul medic ginecolog Bârsan.

Deși Spitalul Sf. Luca a anunțat și Ministerul Sănătății, dar și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București de cazul Enache de îndată ce a primit răspunsul de la ASE, ea continuă să profeseze în domeniu
Sursă Libertatea

Mai mult, unitatea medicală din Berceni a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 printr-o casă de avocatură, Pricop și Asociații.

“Vă comunicăm faptul că informațiile solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor” – a sunat răspunsul-standard al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, când nu se infirmă existența unui dosar.

„Nu pot să vă confirm sau să vă infirm această informație, există o clauză de confidențialitate, rugămintea este să vă adresați direct spitalului”
Radu-Petru Pricop, reprezentantul casei de avocatură Pricop și Asociații

“Nu putem vorbi, comunicarea se face prin ASSMB”, a fost reacția managerilor Spitalelor Sf. Luca și Colentina, Bogdan Stolică și Remus Mihalcea

În continuare, femeia susține, pe rețelele de socializare, că este “economist” și a studiat la Academia de Studii Economice din Capitală. Ea deține acțiuni la două firme, ambele din Capitală: una chiar de contabilitate (Laro Conta Consulting SRL) și una de curățenie interioară (Laro Speedy SRL).

3
La informațiile de profil ale Rodicăi Enache apare că a studiat la ASE

ASSMB a punctat, aseară, că va oferi un răspuns în cursul zilei de azi, invocând timpul prea scurt pentru a furniza detaliile cerute de Libertatea ieri la prânz.

Rodica-Dorina Enache: „Am diplomă de la «Spiru Haret», parcă 2011”. A închis să verifice anul și n-a mai revenit

-Domna Enache, dorim să verificăm câteva date legate de pregătirea profesională a dumneavoastră. Ați fost director economic la Spitalul Sf. Luca și acum sunteți director RUNOS la Spitalul Colentina?
-Da. Cu câteva precizări. Am fost director zece ani la Sf. Luca, iar la Colentina am fost șef economic din martie până în iulie, iar acum conduc RUNOS în urma unui concurs.

-Sunteți absolventă a Academiei de Științe Economice București?
-Nu. Am absolvit „Spiru Haret”.

-În ce an?
-În 2011 cred sau 2009…. nu mai știu exact…

-Și nu aveți diplomă de ASE?
-Nu.

-Numele de fată este Lilea?
-Da.

50796926102174900681057434343357773401030656o 1024x1020
Rodica-Dorina Enache. Foto: Facebook

-Au fost făcute verificări legate de diploma dumneavoastră de absolvent ASE la Academie și s-a constatat că nu există în baza de date a absolvenților. Mai mult, diploma dumneavoastră nu e validă, în sensul că numărul respectiv a fost eliberat pe alt nume.
-Nu știu nimic.

-Inclusiv la Parchet există un dosar în cercetare. Și Ministerul Sănătății a fost sesizat în legătură cu diploma dumneavoastră de ASE…
-Nu știu nimic. Nimeni nu m-a chemat să mă întrebe nimic.

-Mai verificăm încă o dată datele ca să nu existe nici o confuzie. În ce perioadă ați lucrat ca director la Sf. Luca?
-Din 2008, dar la început cu studii medii.

-De ce ați plecat de la Spitalul Sf. Luca?
-Pentru că mi-a încetat mandatul de director economic.

-Când ați absolvit la “Spiru Haret”?
-Sincer vă spun că nu îmi mai aduc aminte anul. O să verific și revin.

Rodica Enache n-a mai revenit.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează