Articol de GSP - Publicat vineri, 29 noiembrie 2019 14:49
Sinișa Mihajlovic, 50 de ani, a fost externat în urmă cu mai bine de o săptămână, după 4 luni de tratament. Antrenorul a încheiat al treilea ciclu din tratamentul pentru leucemie, boală de care a anunțat în iulie 2019 că suferă.
A apărut în fața presei vizibil emoționat, schimbat de suferința prin care a trecut. Sârbul, un tip dur, nu și-a putut stăpâni lacrimile când a vorbit despre calvarul îndurat, dar și despre iubirea cu care a fost înconjurat în toată această perioadă. A încercat să-și ascundă privirea sub boneta pe care o avea pe cap, dar n-a reușit și și-a găsit cu greu cuvintele.
Li s-a adresat jurnaliștilor prezenți în număr mare la conferință: „Nu pot să stau prea mult timp închis într-o cameră cu atâția oameni. Suntem 20, 25... e bine așa. E o mostră de afecțiune pe care am simțit-o în lunile care au trecut.
Ultima dată când am apărut într-o conferință de presă era 13 iunie, când am anunțat că sunt bolnav. Am ales să apar în fața voastră acum alături de medicii care m-au vindecat. Vreau să explic cum a fost perioada asta pentru mine și cum mă simt acum. În aceste 4 luni dificile am cunoscut persoane extraordinare, asistente, doctori care m-au suportat și m-au ajutat să mă vindec. Am un caracter puternic, uneori sunt foarte dificil, iar ei au fost minunați cu mine”.
Nu i-a uitat pe fani, care l-au copleșit cu mostre de iubire: „Le mulțumesc tuturor celor care au afișat bannere, care au venit la spital, care mi-au trimis mesaje, scrisori. M-am simțit protejat mai ales de fanii Bolognei, m-au tratat ca pe un fiu al lor”.
„Soția, mai curajoasă decât mine!”
Momentul în care și-a găsit din nou cu greu cuvintele a fost când a vorbit despre familie: „Vreau să mulțumesc mai ales familiei, fratelui meu, mamei, copiilor mei, soției mele. A fost în fiecare zi lângă mine. Mi-a mai demonstrat încă o dată, deși nu mai era nevoie, că sunt foarte norocos să am alături o femeie așa. Este, probabil, singura femeie pe care o cunosc și care are mai mult curaj decât mine. Te iubesc!
Când am ieșit din spital, soția mea a postat o poză cu o descriere dintr-o piesă a lui Eros Ramazzotti nu există nimic mai frumos. E adevărat. Azi, vreau să folosesc o altă frază, care-i aparține lui Vasco Rossi: Sunt încă aici și voi rămâne aici”.
Sinișa nu acceptă să se lamenteze, dar nici nu bravează: „Nu m-am simțit nicio clipă erou, sunt doar un om. Boala asta nu poate fi câștigată doar cu curaj, ci cu tratament. Nu există motiv să te rușinezi de această boală, singurul lucru pe care trebuie să-l facă pacienții este să nu-și piardă dorința de a trăi. E nevoie de răbdare pentru a învinge această boală nenorocită. Să petreci 4 luni într-o cameră fără să poți să ieși și să respiri aerul de afară nu e ușor. Încă mi-e frică, dar fără să exagerez. Cu cât trece timpul cu atât mai mult îmi recapăt forțele.
Sper să ies din această luptă un om mai bun. Înainte să mă îmbolnăvesc, răbdarea nu era punctul meu forte. Acum e o condiție esențială, trebuie să am grijă în fiecare minut”.
Avertismente și glume pentru jucători
Sârbul e pregătit să ajute echipa să strângă puncte și își avertizează elevii: „Nu am vrut ca boala mea să devină o scuză pentru Bologna. Mă așteptam la mai mult de la ei pe teren. Am luptat în fiecare zi și am făcut lucruri pe care nimeni nu le-ar fi făcut. Am spus prezent deși aveam febră 40. Mereu. Am făcut în fiecare zi sacrificii pentru a reuși. În ciuda a tot ce mi s-a întâmplat m-am enervat îngrozitor din cauza rezultatelor, atitudinii, jocului. De acum încolo, fotbaliștii mei trebuie să dea 200%. Au fost momente în care asistentele nu intrau în cameră pentru că eram prea nervos. Trebuie să începem să adunăm puncte, să reintrăm în cursă”
Elevii lui Mihajlovic i-au făcut o surpriză antrenorului și au venit la conferința de presă. Moment care n-a rămas netaxat de Sinișa:
„Hei! Dar voi nu trebuia să fiți la antrenament?! Incredibil, vă folosiți de orice scuză pentru a trage chiulul!”, i-a mustrat zâmbind.
Dzemaili, căpitanul Bolognei, a ținut să spună câteva cuvinte în numele echipei: „Mister, să zicem că ne-ai lipsit ar fi puțin. Ne doream enorm să fii aici cu noi”.
Moment în care Sinișa arată că este profund atins de atașamentul jucătorilor, își ascunde ochii înlăcrimați sub boneta pe care o poartă pe cap: „Mă scuzați, îmi trec multe lucruri prin cap în momentul ăsta. În cele 4 luni de tratament am plâns îngrozitor de mult! Dar sunt încă aici și voi rămâne aici!”.
Vezi și:
)
)
)
)
)
)
)
