Articol de GSP - Publicat marti, 17 decembrie 2019 17:54
Dan Petrescu (51 de ani) a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului la Gala GSP 2019. Este la patrulea trofeu câștigat de tehnicianul campioanei CFR, după cele din 2008, 2009 și 2011.
- Din 1966, la fiecare sfârşit de an, Gazeta Sporturilor desemnează Superlativele anului în cea mai amplă și transparentă anchetă. Sportivi, antrenori, specialişti, jurnalişti şi public, toţi contribuie în egală măsură la stabilirea ierarhiei finale;
Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, i-a devansat în preferințe pe Mirel Rădoi, selecționerul care a dus reprezentativa de tineret până în semifinalele Campionatului European din italia, și pe Răzvan Lucescu, campion cu PAOK în Grecia și câștigător al Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal.
Cu trofeul obținut astăzi, Dan Petrescu îl egalează pe Mircea Lucescu în fruntea ierarhiei antrenorilor din Ancheta Gazetei Sporturilor. Ambii au 4 trofee. Distincția pentru cel mai bun tehnician a început să fie înmânată din anul 2004.
„Mi-e foarte greu să vorbesc. E mai ușor pe teren decât aici. E primul «blat» din viața mea (n.r. Anghel Iordănescu a dezvăluit numele înaintea momentului), sper să fie și ultimul. Mă bucur mult pentru acest trofeu. E al patrulea, am reușit să egalez o legendă, pe Mircea Lucescu. Sper să îl și întrec, să nu se supere pe mine”, a declarat Dan Petrescu.
Petrescu: „Doar la Urziceni am avut asemenea grup de jucători!”
„Chiar dacă nu sunt perfect și exagerez uneori, sunt foarte fericit că antrenez asemenea jucători, cum e și Billel Omrani, aflat aici. Formează un grup fantastic. Doar la Urziceni am mai avut un asemenea grup, cu așa jucători. A fost ceva emoționant ieri la retragerea lui Culio. Aș vrea să le mulțumesc celor care m-au votat. Sunt norocos că am câștigat, Răzvan Lucescu merita și el, a avut un an fantastic.
Aș vrea să le mulțumesc jucătorilor, fără ei nu aș fi fost aici, și tuturor celor de la CFR, de la patron la toți oamenii din staff-ul tehnic care mă suportă în fiecare zi. E o presiune maximă pe ei, nu știu cum reușesc”, a spus „Bursucul”.
„Aș vrea să dedic acest trofeu unei persoane speciale din viața mea, care m-a crescut, m-a educat și mi-a dat acest spirit de învingător. E fanul meu la fiecare meci, terbuie să o sun mereu înainte și după. E vorba de mama mea care are 80 de ani și care e mereu lângă mine. Îi mulțumesc!” - Dan Petrescu
VIDEO // Dan Petrescu primește distincția
Vezi și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat