Articol de GSP - Publicat luni, 23 decembrie 2019 16:01
Alexandru Tudor (47 de ani) a fost invitat pe durata acestui an în studioul GSP Live, la emisiunea moderată de Costin Ștucan. Fostul arbitru a povestit pe îndelete evenimentele de la Revoluția din 1989.
„E o chestiune din care trebuie să tragi învățăminte. Am fost împușcat în ambele picioare. Apoi, dacă nu am pus piciorul bine la minge, am renunțat la fotbal. Eram fundaș la Voința, nu mai puteam băga alunecările ca înainte. Făceam antrenament pe iarbă, dar făceam și pe zgură. Să bagi alunecări acolo era călire.
Sunt o victimă. M-am dus [la Revoluție] fără să îmi ascult bunicul. El a zis să nu ies afară, era trecut prin războaie, știa ce spune. Eu aveam 18 ani, nu l-am ascultat. Eram clasa a 12-a. Este un moment al vieții în care trăiești din plin, eram entuziast, plin de viață.
Pregnant îmi aduc aminte cum îmi treceau trasoarele pe deasupra capului. Cum am putut sta să mă uit la așa ceva? Am avut o senzație stranie după ce m-a împușcat. Nu era nicio durere, nu știu de ce. În momentul ăla am căzut din picioare și m-am uitat în dreapta, am văzut pe cineva. M-a scos de acolo, am aflat după că am și leșinat.
Când am văzut că m-a împușcat, mi-am zis că trebuie să merg la spital să îmi scoată gloanțele, pentru că aveam cantonament peste două zile. Atât de naiv eram. Am și certificat de revoluționar. Mi-a folosit. Am avut transport cu trenul gratis. Mă duceam la divizia C cu trenul. Plăteam doar o diferență”, a declarat Tudor la GSP Live.
Vezi și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro