Articol de GSP - Publicat vineri, 03 ianuarie 2020 20:19
Canadianca Eugenie Bouchard (25 de ani, 215 WTA) a întrerupt pregătirea noului sezon pentru o ședință foto spectaculoasă.
Bouchard luase o pauză de la rețelele de socializare pentru a pregăti în liniște revenirea mult trâmbițată spre vârful ierarhiei mondiale. După două luni de muncă intensă, canadianca a revenit cu o imagine provocatoare pe Instagram: „Trebuie să mai postez și o poză de genul ăsta din când în când”.
Bouchard va debuta în 2020 la Auckland, Noua Zeelandă, într-un turneu de 280 de puncte, organizat în perioada 6-12 ianuarie. La competiție și-au confirmat prezența, printre altele, și Serena Williams (10 WTA), Petra Martic (15 WTA), Amanda Anisimova (24 WTA), Julia Goerges (28 WTA), Caroline Wozniacki (38 WTA), Jelena Ostapenko (45 WTA) sau Caroline Garcia (46 WTA).