Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 31 ianuarie 2020 04:27
Un cutremur de adâncime cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter s-a produs în această dimineață în Vrancea, la ora 03:26. Seismul s-a resimțit puternic în Vrancea, dar și în mai multe zone din țară, inclusiv în Capitală.
Cutremurul din această dimineață este cel mai mare din acest an. Seismul, estimat inițial la 5,4 și revizuit ulterior la 5,3 și 5,2, s-a produs la adâncimea de 121 de kilometri, în zona seismică Vrancea.
Până acum, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, informație confirmată de ISU București-Ilfov:
„Nu au fost probleme. La recunoașterile pe care le-au făcut echipajele în teren, nu s-au constatat probleme și nu au fost făcute nici sesizări la 112”, au declarat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Este cel mai mare cutremur produs în România din 2018 încoace. Pe 28 octombrie 2018, a avut loc un seism de 5,8 pe scara Richter (Detalii, AICI).
COMUNICAT INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU FIZICA PĂMÂNTULUI
„În ziua de 31 Ianuarie 2020 la ora 03:26:47 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur cu magnitudinea ml 5.2, la adâncimea de 121km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85km E de Brasov, 96km S de Bacau, 100km NE de Ploiesti, 109km V de Galati, 111km NV de Braila, 149km N de Bucuresti, 172km NE de Pitesti, 175km SV de Iasi, 198km E de Sibiu, 214km N de Ruse” - Comunicat INCDFP
ULTIMELE CUTREMURE IMPORTANTE PRODUSE ÎN ROMÂNIA
- Sursă grafic: Wikipedia
Vezi și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro