Articol de GSP - Publicat duminica, 02 februarie 2020 19:01
CFR Cluj - FCSB 1-0. Citește comentariile lui Dan Udrea (reporter GSP), Cătălin Țepelin (redactor-șef GSP) și Cristi Geambașu (editorialist GSP).
FINAL: CFR Cluj - FCSB 1-0
Dan Udrea: FCSB n-a jucat nimic și a pierdut! CFR n-a jucat nimic, dar a câștigat. Aceasta a fost singura diferență într-un meci care arată în cel mai evident mod cu putință căt de slab e nivelul în Liga 1. Concluzia mea în privința fazei care a decis meciul: Kovacs a dictat corect cartonaș roșu și fault în afara careului: Deac se afla în poziție iminentă de a marca! Felicitări lui Istvan Kovacs!
Cătălin Țepelin: Fotbal puțin, întrebări multe. De exemplu, cine și cum gândește schimbările la FCSB? Pare o ruletă strâmbă, din care rareori iese ceva câștigător. Altă dilemă: cum explică Istvan Kovacs că, în prima repriză, i-a dat lui Omrani un singur galben din două meritate, iar în a doua repriză l-a eliminat direct pe Planici, deși se poate discuta despre faptul că Deac nu era nici perpendicular pe poartă, nici singur prin careu? Cea mai importantă întrebare: e oare cineva în stare să mai blocheze CFR-ul acestui meseriaș incredibil care este Dan Petrescu?
Cristian Geambașu: Chinul și-a întins tentaculele și după pauză. Schimbarea lui Momcilovici cu Olaru a contribuit la creșterea forței ofensive doar în mintea visătorilor. Iar la FCSB nu lipsesc doar mijocașii de creație, lipsește și un atacant veritabil, unul care fie altceva decât Man, Tănase sau Coman. Care nici ei nu prea știu ce sunt.
Golul frumos al lui Vinicius a răsplătit insistența superioară a clujenilor și a fost prelungirea dublei prostii făcute de Nedelcu și Planici. Rămasă fără ultimul, eliminat, FCSB a încercat se repare ceva, ajutată și de "Bizonul" care arată ca după un sejur prelungit la all inclusive. Maestră a scoaterii adversarului din ghete, CFR-ul s-a apărat organizat, s-a prefăcut că atacă și a câștigat. Iar noi am mai bifat încă un derby cu gust de rumeguș.
LA PAUZĂ » CFR CLUJ - FCSB 0-0
Dan Udrea: Un derby pentru titlu în care să nu existe NICI O FAZĂ notabilă, într-o repriză întreagă, e probabil ceva ce doar Liga 1 poate oferi!
Ar fi fost mai bine ca ambele să fi acceptat dinainte de meci că sunt de acord cu un egal. Măcar așa nu ne-am fi plictisit și nu ne-am fi pierdut timpul 45 de minute. Dar în acest caz, CFR și FCSB ar fi trebuit să returneze 110.000 de euro, atât cât costă în medie, ca drepturi TV, un meci de Liga 1. Și n-ar fi fost de acord, fiindcă e mai comod să produci fotbal de 2 lei, cum avem și în această seară, dar să încasezi sute și milioane de euro!
Cătălin Țepelin: Specialiștii i-ar zice “o repriză tacticizată”. Nefiind specialist, eu îmi permit să îi spun “țurcă încâlcită și fără nerv”. Clujenii par un pic mai antrenați, mai hotărâți și mai trecuți pe la sală. Dincolo, o colecție de freze în trend, dar fotbal old-style. Ca să nu se sufoce, FCSB trebuie să echilibreze repede mijlocul, poate cu Filip și Olaru în locul aerienilor Moruțan și Oaidă.
Cristi Geambașu: Kovacs demonstrează că presiunea mediatică funcționează ireproșabil. Că dacă nu funcționa, un duel cum a fost cel dintre Itu și Oaidă se lăsa cu penalty pentru Cluj. Altfel, derbyul oferă angajament, disciplină tactică, execuții stângace. Plus ceva floricele tehnice marca Moruțan. Și un teren ars de nepăsare, care arată că România e una singură, dincolo și dincoace de Carpați. Apropo de poveștile cu mitici și alți bambilici.
Prudența omoară spectacolul, asta e deja axiomă. După un debut mai bun al bucureștenilor, campionii au pus stăpânire de mijlocul terenului. Lipsesc sarea și piperul. Ni se propune un meniu vegan, bio, sănătos, dar fără niciun gust. Ne scoate din monotonie o golănie marca Omrani, care îl calcă pe Tănase. Așteptăm după pauză fotbalul cu gust, care nu are nevoie de condimente. Așteptăm, așa cum așteptăm prima ninsoare a acestei ierni ciudate.
ÎNAINTE DE CFR CLUJ - FCSB » LA CE SĂ NE AȘTEPTĂM
Dan Udrea: Regula U21 naște monștri. CFR e obligată să renunțe la Țucudean pentru a-i face loc lui Costache, iar Itu se întreabă și el ce caută pe teren înaintea unor nume precum Hoban, Chipciu sau Luis Aurelio.
FCSB n-are grija tinerilor, dar îl alege pe Momcilovici titular, o mutare șocantă din moment ce sârbul n-a mai jucat un meci oficial de 1 an și jumătate!
Două dueluri extrem de atractive sunt de urmărit: Burcă, el va fi fundaș dreapta, vs Coman și Moruțan vs Bordeianu!
Cătălin Țepelin: Teoretic, Petrescu și Vintilă ar trebui să se mulțumească și cu un egal. Cade greu să pornești anul cu o înfrângere, așa că nu-și vor asuma prea multe riscuri, pentru astea e timp în play-off.
Practic, jucătorii ar trebui să dea în clocot de entuziasm și chef de fotbal, după 6 săptămâni de antrenamente și amicale. Mizăm pe ei să se scuture de frica impusă de pe bănci.
Discutând strict pe echipe, e amuzant să vezi cum CFR a transferat 3 fundași dreapta ca să-l titularizeze pe al patrulea, o improvizație. Și e interesant de văzut cum se va descurca FCSB într-un derby având mijloc și atac doar din jucători Under 24.
Cristi Geambașu: În ziua în care Dan Petrescu va risca, trebuie să știm că este ceva în neregulă cu el. Dar Dan este bine. Așa că, în absența lui Susici, accidentat, Antrenorul anului 2019 a preferat să-l titularizeze fundaș dreapta pe Burcă decât să apeleze la Chipciu, Ciobotariu sau Cristi Manea. Tocmai am enumerat transferurile de răsunet al CFR-ului.
Omologul, mă rog, vorba vine, de pe banca FCSB-ului, răspunde și el cu o mutare șocantă: Momcilovici reintră pe flancul stâng, după ce a fost pe rând pacient, pensionar, rentier. Iar Nedelcu în mijlocul liniei mediane este ca sarea în ochi, nu în bucate. Ghiciți care va fi totuși echipa care va îndrăzni mai mult?