GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  TRAGEDIE

Mirel Rădoi l-a condus pe ultimul drum pe Martin Tudor. Selecționerul și-a luat măsuri speciale de protecție

Foto: tribunavalceana.ro
Foto: tribunavalceana.ro

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 aprilie 2020 20:00

Martin Tudor (43 de ani), fost portar la Steaua, a murit luni, în jurul orei 10:00. Acesta a fost condus astăzi pe ultimul drum de către familie, de doar câțiva foști colegi de la Steaua și foarte puțini fani.

Tudor a fost înormântat astăzi în localitatea vâlceană Ștefănești, de unde era originar și unde trăiesc părinții săi. Printre foștii colegi, la ceremonia funerară au participat Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale, Daniel Oprița, Marian Aliuță, Florentin Dumitru, Eugen Nae și Nana Falemi.

Martin Tudor a fost înmormântat la Ștefănești

Cei prezenți la înmormântare de la Ștefănești și-au luăt măsuri speciale de protecție. Marea majoritate au purtat măști și mânuși chirugicale, inclusiv Mirel Rădoi, vizibil afectat de dispariția bunului său prieten.

Nici fanii Stelei nu l-au uitat pe fostul portar din Ghencea. Aceștia au fost prezenți la cimitirul din Ștefănești unde au arborat un banner imens pe un gard: "Am fi vrut de-al tău dor / Să mai strigăm o dată în cor / Martin, Martin, Tudor, Tudor!". Sicriul lui Martin Tudor a fost purtat tot de foştii coechipieri de la Steaua.

Mirel Rădoi l-a condus pe ultimul drum pe Martin Tudor. Selecționerul și-a luat măsuri speciale de protecție
Foto: tribunavalceana.ro

"Martin, nu cred că ai murit... nu vreau să cred! Sunt foarte recunoscător pentru profesionalismul și caracterul de care ai dat dovadă atâta timp cât am fost colegi la Steaua. Am concurat pentru același post, dar nu am fost niciodată rivali, ci prieteni buni, pentru că tu aveai un suflet de aur. Ne-am făcut reciproc mai puternici ca portari"
Vasili Hamutovski, fost portar la FCSB

Tudor a murit luni în jurul orei 10:00. Acesta se afla la Reșița și a suferit un infarct fatal. Tudor a murit în casa prietenei lui, în bucătărie. Acesta se afla la masă, iar după ce s-a ridicat s-a simțit rău. Chiar dacă ambulanța a sosit repede ca la locuința în care se afla n-a mai putut fi salvat.

Cine a fost Martin Tudor

Martin Tudor s-a născut la Avrig, pe 10 iunie 1976. A debutat în Divizia A la Jiul Petroșani la 21 de ani, pe 14 iunie 1997, într-un meci Jiul – Petrolul 0-1. În 1997, Martin Tudor a semnat cu Olimpia Satu Mare, iar după doar doi ani a ajuns la Steaua și s-a impus rapid în poarta echipei roș-albastre, câștigând duelul cu Eugen Nae și Tibi Lung și fiind decisiv în victoriile Stelei.

La Steaua a jucat până în 2005, bifând 126 de partide în prima ligă. A strâns 8 meciuri în competițiile continentale pentru gruparea bucureșteană, dintre care două în sezonul 2004-2005, când echipa s-a calificat în primăvara europeană.

184 meciuriare Martin Tudor în Liga 1 pentru Jiul Petroşani, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj şi U Cluj

  • Martin Tudor a jucat de-a lungul carierei la Jiul, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj și U Cluj. 
  • S-a retras în 2008 și a devenit antrenor cu portari. A antrenat la FCSB, U Craiova, Al Ittihad, Daco-Getica, CSM Reșița, FC Voluntari, Sportul Snagov, CSU Craiova și naționala României. 
  • Ca jucător are două titluri de campion (2001, 2005) cu Steaua

CITEȘTE ȘI:

Moartea lui Martin Tudor l-a năucit pe Victor Pițurcă: „Nu pot să-mi revin. A suferit mult de tot, e o dramă, un dezastru"

Pumnul care l-a adus pe Martin Tudor la Steaua și un meci de pomină pe „Oblemenco”: „Ce să mă mai laud cu el acolo? Mă sfâșia lumea!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (3)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  04 Aprilie 2020, 00:40

DUmnezeu sa te ierte

1398060233617641
Liviu Daniel Nicolaescu  •  03 Aprilie 2020, 23:29

Dumnezeu sa-l odihnească a apărat poata campioanei Steaua acum pe vecie v-a apăra in ceruri portile raiului .

cipstelist1979
cipstelist1979  •  03 Aprilie 2020, 21:11

Doamne ce trist, din cauza acestei nenorocite de pandemi care sa abătut asupra omenirii ,noi toți suporteri care te-am iubit si te-au stimat nu am putut fi alături de tine in ultimul tau meci pe acest pământ, iti uram un drum liniștit și lin spre gradina Domnului și să aperi poarta raiului asa cum ai facut si in poarta STELEI! Nu te vom uita niciodata! Dumnezeu sa te ierte si sa iti fie tarana ușoară!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează